Piatra Neamţ: Vecinii, îngroziţi de incendiul de la Paris Cafe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coşmarul de duminică noaptea nu poate fi uitat uşor de locatarii imobilului de pe bulevardul Decebal, la parterul căruia se află Paris Cafe, localul incendiat duminică (9 ianuarie) noaptea.

Cafeneaua proprietarei de la Onym, incendiată în miez de noapte

„Locuiesc la etajul IV. După miezul nopţii am văzut cum se ridicau scânteile în aer. Ne-am speriat şi am ieşit din casă. Pe casa scării era fum. Am coborât şi am început să batem în uşa celor de la etajul întâi, de deasupra barului. Sunt oameni în vârstă şi ne-a fost frică pentru viaţa lor", a spus una dintre locatarele din blocul la parterul căruia se află cafeneaua.

Având în vedere fumul gros care se ridica de la parter, pomperii au avut aceleaşi temeri ca şi vecinii pensionarilor de la primul etaj. „Colegii au încercat să se asigure că locatarii din blocul în care se află cafeneaua nu erau în pericol. Un echipaj i-a salvat pe cei care locuiesc la primul etaj, deasupra localului", a declarat căpitan Iulian Jugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

Veronica şi Ioan Cucu, cei doi pensionari care locuiesc deasupra localului Paris Cafe, dormeau în momentul producerii incendiului şi au fost treziţi de pompieri. „Am adormit după 12 noaptea. Nu i-am auzit pe vecini şi nici pe pompieri când ne-au bătut în uşă. Ne-am trezit abia când pompierii s-au urcat pe copertina de la intrarea în scară şi ne-au bătut în geam. Atunci am văzut că ne sunau şi vecinii la telefonul mobil", povesteşte Ioan Cucu.

Bătrânii s-au speriat şi spun că n-au mai putut dormi întreaga noapte. Le-a fost frică de o posibilă explozie, mai ales că majoritatea locatarilor au centrale de apartament. Tâmplăria de termopan de la camera aflată deasupra încăperii de unde a izbucnit incendiul şi aparatul de aer condiţionat le-au fost distruse, iar oamenii aşteaptă despăgubirile acum. „Noroc că avem asigurare pe apartament. Când am vorbit dimineaţă cu proprietara, ne-a spus doar că îşi cere scuze în numele criminalului. Nu vreau să mai existe localuri între blocuri, mai bine s-ar face o grădiniţă", a spus Veronica Cucu.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite