Șefia Poliției Neamț scoasă la concurs. Comanda IPJ iese din zodia interimatului după mandatul lui Șoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul șef Costel Paul Tablan, împuternicit la șefia Inspectoratului de Poliție Neamț, este singurul candidat pentru concursul organizat astăzi la sediul IGPR. În ultimele 18 luni, conducerea IPJ Neamț a fost asigurată, doar în regim de interimat, de comisarii șefi Dorel Manole și Paul Tablan.

Pentru concursul organizat la București termenul limită de depunere a dosarelor de înscriere a fost data de joi, 29 martie.

Luna viitoare, pe 24 mai, actualului șef al IPJ Neamț îi expira cel de-al doilea mandat de 6 luni pentru care a fost împuternicit la comanda Poliției județului. 

„Doresc să continui ceea ce am început. Știu foarte bine care este potențialul colegilor și pot spune că sunt mulțumit de ceea ce s-a realizat în perioada cât am fost inspector șef interimar", a spus comisarul șef Tablan, singurul înscris pentru concursul de la IGPR.

Testarea constă în susținerea unei singure probe, respectiv interviu pe probleme profesionale.

Șeful IPJ Neamț cel mai slab remunerat șef de Inspectorat de Poliție din țară

Un și jumătate de interimat la șefia Poliției Neamț

Poliția Neamț a rămas fără șef în urma cazului legat de asasinatul din Cafe Latino, din noiembrie 2010. În ianuarie 2011, comisarul șef Aurelian Vasea Șoric și-a dat demisia, după care a și fost destituit din poliție.

După plecarea lui Șoric, IPJ Neamț l-a avut la comandă timp de 6 luni, în regim de interimat pe comisarul șef Dorel Manole. Din luna mai a anului trecut și până în prezent, împuternicit șef al Inspectoratului a fost comisarul șef Paul Tablan.

Șeful Poliției Neamț își sfătuiește colegii să facă economie la benzină

Intră pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite