Noua tehnologie impusă de minister va ţine elevii din scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De săptămâna viitoare elevii şcolii „Mihai Eminescu" din Roman vor intra în instituţie doar pe baza unui card personalizat.

Sistemul a fost realizat de o firmă din Bacău, la sfârşitul anului trecut. „Pe 16 ianuarie fiecare elev va primi cardul care conţine numele şi fotografia. Sistemul va permite accesul persoanelor pe uşile de la ambele corpuri ale şcolii. Apropierea cardului generează prezenţa elevilor în şcoală şi putem face în orice moment un raport pentru inspectorat", a declarat Cristina Rusu, director adjunct al şcolii „Mihai Eminescu" din Roman.

Fiecare elev şi cadru didactic şi-a achiziţionat cardul pentru 12 lei de persoană. „Cardul este valabil până la terminarea studiilor. Sperăm să fie eficient, să nu mai intre oameni străini în şcoală sau să apară conflicte. Părinţii vor aştepta copiii afară, la fel ca în străinătate. Pe 17 ianuarie vom face o simulare să vedem cât timp le ia elevilor să intre-n şcoală. Vrem să facem şi o alarmare pentru cutremur şi incendiu dacă tot vor ieşi afară toţi elevii", a adăugat director adjunct.

Cartele anti-chiul, în unităţile de învăţământ din Braşov

Softul permite ca părinţii să primească e-mail sau sms dacă elevul lipseşte. Acest serviciu se poate realiza la cerere, după încheierea unui contract cu firma. Informaticianul şcolii va face rapoartele zilnice şi lunare cu prezenţa elevilor.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite