Neamţ: Investiţie de peste 400.000 de lei în dotarea medicală a Spitalului Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un aparat pentru efectuarea electrocardiogramelor a fost instalat deja la secţia Cardiologie, iar alte şapte vor fi puse în funcţiune în secţiile mari ale unităţii.

Spitalul Judeţean a încheiat în aceste zile procedurile de achiziţie a opt aparate EKG cu 6 şi 12 canale. Primul  aparat pentru efectuarea de electrocardiograme a fost deja instalat şi funcţionează în cadrul secţiei Cardiologie, iar celelalte urmeaza a fi aduse şi puse în funcţiune la sfârşitul acestei săptămâni, în secţiile mari ale spitalului precum Medicină Internă, Chirurgie sau Pediatrie.

Consiliul Judeţean, patronul urgenţelor şi al psihiatrilor

Tot la începutul acestei săptămâni au fost demarate procedurile pentru achiziţia de aparatură de înaltă performanţă ce va intra în dotarea secţiei de Terapie Intensivă (A.T.I.) şi procedurile pentru dotarea unei săli de operaţii.

„Achiziţionarea acestei aparaturi este încă un pas în realizarea unor condiţii mai bune pentru pacienţi şi în creşterea calităţii actului medical. Pas cu pas, în timp, vom încerca să modernizăm şi alte secţii şi alte dotări din Spital", a precizat Vasile Pruteanu, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

Investitia totală în aparatura medicală depăşeşte suma de 400.00 de lei. Prin aceste achiziţii, Consiliul Judeţean, noul proprietar al unităţii, vrea să aducă dotările Spitalului din Piatra Neamţ la nivelul celor existente în clinicile universitare.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite