Neamţ: Banda de hoţi din Taşca continuă să acţioneze în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţii au fost prinşi înainte de a lua cablurile tăiate
Hoţii au fost prinşi înainte de a lua cablurile tăiate

Verii Ionuţ Valentin Calipar (19 ani) şi Florinel Irimia Chirilă (17 ani) au ajuns la al optulea dosar penal pentru furt înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz şi continuă să fie liberi.

În noaptea de 30 noiembrie au fost prinşi iar în flagrant. „Au fost prinşi de o patrulă din care făcea parte şi şeful de post Gheorghe Bobu, în timp ce sustrăgeau cabluri electrice din cupru din uscătorul unui gater“, a precizat Cătălina Bădeanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ.

Citeşte şi:
Neamţ: O bandă de hoţi terorizează Taşca

Unul dintre membrii familiei căreia îi aparţinuse gaterul respectiv, Florin Saon, consideră că paguba ar trebui evaluată de un expert, pentru că hoţii nu s-au mulţumit doar să sustragă moatoare şi cabluri, ci au distrus linia de prelucrare a lemnului. „Hoţii au devastat în numeroase rânduri instalaţiile. Firma este în faliment şi a fost preluată de lichidator, iar solicitarea expertizei cade în sarcina acestuia“, a declarat Florin Saon.

Dacă în celelalte opt dosare de furt nu s-a putut cere arestarea hoţilor din cauza prejudiciului prea mic, la început, apoi pentru că nu fusese plătită expertiza psihiatrică pentru minor, în valoare de 170 de lei, acum hoţii sunt liberi pentru că procurorul de caz este în concediu. „Procurorul la care sunt cele opt dosare pe numele hoţilor de la Taşca a fost chemat din concediu să predea cazul unui coleg. La începutul săptămânii viitoare vom putea să îi prezentăm instanţei cu propunerea de arestare preventivă“, a declarat o sursă din cadrul anchetatorilor.

De circa cinci ani, cei doi hoţi au spart numeroase case, magazine şi firme din zona Taşca, furând bani, alimente, aparatură electrocasnică, scule electrice sau diverse materiale pe care le valorificau la fier vechi.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite