Maşinile profesorilor din comisia de BAC, parcate ilegal, au fost ridicate de polițiști

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două maşini aparţinând profesorilor din comisia de Bacalaureat de la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” au fost ridicate în această dimineaţă de către muncitorii Serviciului Parcări.

Fratele eroului mort în Afganistan a dat Bac-ul apoi a mers la înmormântare

„La Colegiul Naţional Emanuil Gojdu din Oradea au fost ridicate mai multe maşini ale profesorilor din comisia de examen”, a anunţat Ramona Bacter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor. Din informaţiile primite de la Serviciul Parcări, este vorba despre două maşini.
„Am fost sesizaţi de către cetăţeni că maşinile erau parcate pe spaţiul verde de lângă colegiul orădean, cu toate că parcarea era goală la momentul sosirii lor, adică la opt şi un sfert. Chiar şi la ora zece mai erau locuri în parcare. Nu puteam să ignorăm o sesizare din partea cetăţenilor, mai ales că nu se cade să trecem cu vederea o astfel de situaţie în care ignorăm voit nişte norme”, a explicat Ion Şimon, şef Serviciu Parcări din Oradea. Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” este unul dintre cele 19 centre de examen din Bihor şi cele 11 din municipiul Oradea. Până la închiderea ediţiei nu au fost semnalate alte incidente la derularea probei de Bacalaureat.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite