Cazul orădeanului Ionel Nistor a ajuns la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Nistor îşi caută dreptatea la Strasbourg
Ionel Nistor îşi caută dreptatea la Strasbourg

Bărbatul a stat trei ani cu bisturiul în coloană, după o operaţie la Cluj. Ionel Nistor s-a săturat să caute să-şi facă dreptate la noi în ţară şi a decis să apeleze la instanţele de la Strasbourg şi Haga.

CITEȘTE ȘI

Un orădean care a trăit cu un bisturiu uitat de medici în coloană dă statul în judecată

Cazul orădeanului care a stat trei ani cu o lamă de bisturiu în coloană a ajuns la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. Ionel Nistor a trimis un dosar de 2,5 kilograme de documente la CEDO, în încercarea de a-şi face dreptate. „Acţiunea este îndreptată împotriva celor care mi-au refuzat accesul la un proces penal. Am pretenţia la daune morale şi materiale în valoare de 400.000 de euro”, a declarat Ionel Nistor pentru „Adevărul de Seară, ediţia“ de Oradea.



Lama de bisturiu găsită în coloana lui Ionel Nistor

Daune pentru sănătate


El aşteaptă acum şi sentinţa în cazul procesului civil îndreptat împotriva medicului Florian Ştefan din Cluj, cel care l-a operat pe coloană. „Pronunţarea în cazul procesului civil a fost stabilită pentru 30 martie, când vom afla soluţia”, a precizat avocatul Emil George Niculescu. Şi în acest dosar, Ionel Nistor a cerut medicului Florian Ştefan daune în valoare de 400.000 de euro.

Orădeanul nu-şi pune însă mari speranţe în procesul de la Cluj. „Nu am încredere în justiţia din România. Din această cauză am apelat la instanţele internaţionale”, a subliniat Ionel Nistor. Medicul Florian Ştefan a refuzat să comenteze pe marginea acestui caz. „Cazul este în instanţă, nu am nimic de declarat, se va pronunţa instanţa“, a declarat Florian Ştefan, medicul care l-a operat pe Nistor.



Ionel Nistor cu lama de bisturiu

Istoria unei boli necunoscute

Ionel Nistor, de 54 de ani, s-a îmbolnăvit în 2004. Bărbatul a fost trimis la Cluj, deoarece medicii orădeni nu au reuşit să-i pună un diagnostic. La Boli Infecţioase s-a descoperit că bărbatul are o infecţie pe coloană. Nistor a fost operat la Neurochirurgie 1 Cluj de medicul Florian Ştefan, pe coloană, şi după trei ani, în urma unui control, şi-a descoperit o lamă de bisturiu în spate.



Radiografia prin care a fost descoperită lama din coloană


De ce a apelat Ionel Nistor la CEDO

image
image
image

Ionel Nistor este nemulțumit de justiția din România și a apelat la CEDO pentru că I s-a refuzat accesul la un proces penal. Ionel Nistor se consideră nedreptățit de justiția din România și este decis să-și caute dreptatea în instanțele internaționale. "Domnul Nistor a trimis deja un dosar la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Într-o lună urmează să mai atașăm dosarului niște inscrisuri", a declarat în această dimineață avocatul orădeanului, Emil George Niculescu. El a adăugat că în cursul acestei săptămâni s-a terminat și procesul civil, deschis la Cluj-Napoca împotriva medicului care l-a operat pe Ionel Nistor pe coloană. "Sentința o vom afla la 30 martie", a precizat avocatul. Între timp, apărătorul pregătește un alt dosar care va ajunge la Haga. "La Haga solicit despăgubiri în valoare de un milion de euro", a declarat Ionel Nistor. "Mai avem de tradus și apostilat niște documente. În acest dosar cred că vom avea un verdict în toamna acestui an", a subliniat avocatul Emil George Niculescu. El a explicat că nu toate cauzele care ajung la Haga sunt judecate. Înainte de a ajunge în instanță ele sunt analizate și se pune un verdict, care spune dacă se judecă sau nu.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite