Un orădean care a trăit cu un bisturiu uitat de medici în coloană dă statul în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionel Nistor vrea să-şi facă dreptate la Haga după ce a devenit un bolnav fără soluţii în sistemul medical din România. Bărbatul pregăteşte acum dosarul pentru a chema în judecată statul Român, de la care are pretenţia la un milion de euro.

CITEŞTE ŞI:

Şocant: Un hunedorean trăieşte de şapte ani cu un cuţit înfipt în spate

Orădeanul Ionel Nistor (54 de ani) s-a îmbolnăvit în 2004. După mai multe teste făcute la Oradea, bărbatul a fost trimis la Cluj, deoarece medicii de aici nu au reuşit să-i pună un diagnostic. A fost internat la Clinica Medicală III. „La Cluj au trecut la investigaţii. Din două în două zile mi-au făcut analize de sânge”, îşi aminteşte orădeanul. După ce a fost mutat la Spitalul de Boli Infecţioase, medicii au descoperit că bărbatul are o infecţie pe coloană. „Medicii şi-au dat seama că nu pot elimina infecţia prin antibiotice şi m-au transferat la Neurochirurgie 1 Cluj”, povesteşte, pentru Adevărul de Seară Oradea, Ionel Nistor.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO



Operat pe coloană


Bărbatul a fost operat de medicul Florian Ştefan. La câteva zile de la operaţie, în timpul unor analize de control, medicii i-au descoperit hepatita B. După ce a fost externat şi a revenit la Oradea, a început să se simtă tot mai rău. „Mă durea coloana, avem greţuri, vărsături, ameţeli. În urma unor analize făcute la Boli Infecţioase au descoperit că am hepatita C. Înainte de operaţie mi-au făcut testele pentru heptatită, şi la Oradea şi la Cluj, şi nu au găsit nimic”, subliniază Ionel Nistor. Orădeanul a început să-şi facă dosarul pentru interferon (tratamentul pentru hepatită). Tratamentul a durat un an de zile. Între timp, durerile la coloană erau din ce în ce mai insuportabile şi a început să aibă probleme cu ochii, cataractă la ambii şi dezlipire de retină la ochiul stâng.

Trei ani cu bisturiul înfipt în vertebră 

„Când am văzut că amorţesc şi nu mai pot de durere, în 2007, m-am dus la radiologie”, spune Ionel Nistor. Medicii au descoperit în urma investigaţiilor că orădeanul trăieşte de trei ani cu o lamă de bisturiu în coloană. „Am mers cu filmul la medicul care m-a operat, la Cluj. Mi-a zis că am un fragment mic şi că o să-l scoată şi nu se întâmplă nimic”, îşi aminteşte Ionel Nistor. El spune că atunci când i-a cerut socoteală medicul s-a enervat şi i-ar fi strigat să-l dea în judecată pentru malpraxis. „Mi-a zis că are asigurare de malpraxis şi bani”, îşi aminteşte Nistor. El a refuzat să mai fie operat de acelaşi medic şi a plecat la Bucureşti, la Spitalul Elias. „Lama era întreagă, nu un fragment cum a zis medicul Florian Ştefan. Avea 4,5 centimetri şi era lângă vertebra L2”, povesteşte pacientul.

Caută dreptate

După operaţie bărbatul a decis să-şi caute dreptatea. Pentru anii de suferinţă l-a chemat pe medic în instanţă, pentru despăgubiri în valoare de 400.000 de euro. „Procesul este încă la început, cu toate că durează de trei ani. Termenele sunt foarte lungi, ceea ce nu este normal. Am încercat să strămutăm cauza, dar cererea ne-a fost respinsă”, explică avocatul orădeanului, Emil George Niculescu. Nici de plângerile penale sau de cele depuse la Colegiul Medicilor nu s-a ales nimic. „Colegiul Medicilor a decis că medicul a procedat corect din punct de vedere deontologic şi profesional, iar procurorii au dat decizia de neîncepere a urmăririi penale”, spune dezamăgit Ionel Nistor.

image

Nenorocit pe viaţă în spitale

În urma internărilor, începând cu anul 2004, orădeanul Ionel Nistor s-a ales cu hepatita B şi C. Pentru problemele la coloană bărbatul are acum certificat de handicap. Nu mai poate munci şi doarme cu un corset special de plastic. „Am fost nenorocit la 48 de ani. Aveam o familie de întreţinu şi patru copii”, spune Ionel Nistor.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite