EXCLUSIV Supravieţuitorul dramei de la Oradea Plazza a avut nevoie de un an să-şi revină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teodor Sava a povestit pentru Adevărul de Seară, ediția de Oradea, coșmarul prin care a trecut timp de un an, de la accidentul de pe șantierul Oradea Plazza. Muncitorul va cere daune morale în valoare de 50.000 de euro şi daune materiale de 10.000 de lei celor care se dovedesc vinovaţi.

CITEȘTE ȘI

Niciun vinovat pentru tragedia de acum un an de la Oradea Plazza VIDEO


Ziua de 12 februarie 2009 a început la fel ca toate celelalte pentru Teodor Sava (28 de ani). Bărbatul era angajat ca și coordonator pe șantierul Oradea Plazza, ce se anunța cea mai impresionantă construcție din ultimii ani de la Oradea. Potrivit propriilor declarații, până cu câteva clipe înainte de accident el s-a aflat la etajul clădirii, deasupra plafonului care s-a prăbuși acum un an. "A venit maistrul să verifice ceva și am coborât și eu", își amintește Teodor Sava. Colegul care și-a pierdut viața în tragedie se afla în spatele lui. "Îmi amintesc că l-am văzut în spatele meu", spune bărbatul. Au urmat clipe de coșmar pentru muncitorul din Ciumeghiu. "Am fost conștient imediat după ce a căzut plafonul. Eram convins că o să mor. Am simțit ca și cum aș fi fost tăiat în două", povestește muncitorul. Și-a pierdut cunoștința și și-a revenit abia când echipele de salvare încercau să-l scoată de sub dărâmături. "Am auzit cum urlau toți să vină cu macaraua să ridice grinda să mă scoată afară. După ce m-au pus pe targă mi-au dat injecții să adorm pentru că durerile erau insuportabile", își mai amintește Teodor Sava.

Tratament în Italia

Bărbatul a fost mult timp în stare critică. "medicii nu prea mi-au dat șanse", spune Teodor Sava, care în urma accidentului a rămas fără splină, fără o parte din pancreas și fără o coastă. A stat în spital în jur de două luni, după care a decis să plece în Italia la tratament. "Aveam o infecție foarte urâtă la plamâni și am ajuns la 50 de kilograme. Nu puteam să stau pe picioare", își amintește Sava. În Italia a stat patru luni, la surorile soției.

Pensionat și fără loc de muncă


După tratamentul din străinătate a reușit să se refacă fizic. Însă nu mai poate munci ca înainte. "Înainte de accident cât munceam atâta aveam. Aveam un salariu de două mii de, acum am 450 de lei pensie și o rată lunară care nu mai am de unde să o plătesc", spune dezamăgit muncitorul. În urma accidentului a primit 4.900 de lei, prima de asigurare. Însă banii cheltuiți pe tratamente depășesc cu mult suma primită. Nici beneficiarul Oradea Plazza și nici angajatorul nu s-au interesat de soarta lui de la accident. "Nimeni nu m-a contactat să vadă cum mă descurc. Nimeni nu-i curios", mărturisește Teodor Sava. Directorul general al constructorului Tehnoclima Constanța, Gabriel Gheorghiu a refuzat să spună dacă firma a făcut ceva pentru cele trei victime. "Toate documentele sunt la procuratură", a declarat Gheorghiu care a refuzat să mai declare altceva.

Teodor Sava a decis să ceară despăgubiri celor care se vor face vinovați de tragedie. "Sunt decis să cer cincizeci de mii de euro daune morale și zece mii  de lei daune materiale",declară muncitorul. De la accident încoace Teodor Sava nu mai poate sta în preajma clădirilor cu plafon pe schelet metalic. "Tavanele pe schelet metalic îmi dau fiori", mărturisește muncitorul din Ciumeghiu.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite