Septuagenarul acuzat că a primit bălegar pentru sex: "Oamenii nu veneau la fete, ci ca să cumpere morcov"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iacob Maxim a fost acuzat de trafic de persoane
Iacob Maxim a fost acuzat de trafic de persoane

Procesul bătrânului de 77 de ani acuzat că a obligat opt tinere să se prostitueze a început cu amânare.Pentru că avocatul lui Iacob Maxim şi o parte dintre victime nu au venit marţi 6 octombrie la termen Tribunalul Iaşi a amânat dosarul pe 17 ianuarie 2012.

Instanţa a amendat însă atât apărătorul din oficiu al septuagenarului, cât şi pe cel al victimelor cu câte 500 de lei. Pensionarul a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru act sexual cu un minor şi trafic de minori. Potrivit procurorilor, Iacob Maxim găzduia fetele în locuinţa sa şi le punea să muncească în gospodăria personală de dimineaţă până seara.

„În perioada 2007-februarie 2010 inculpatul ar fi racolat tinere care proveneau din familii sărace sau dezorganizate prin declaraţii mincinoase, în sensul că le oferea locuri de muncă la solariile lui, promiţându-le 25 de lei pe zi (inclusiv  cazare, plus masă) fără ca acestea să figureze ca angajate în mod legal", se precizează în rechizitoriu. La finalul zilei de muncă, tinerele întreţineau relaţii sexuale cu diferte persoane de la care ar fiprimit între 40 şi 60 de lei. Procurorii susţin că moş Iacob le lua o parte din sumele încasate. Clienţii i-ar fi plătit „chirie" pensionarului câte 10-20 de lei şi i-ar fi lăsat lăsat „atenţii": mici, carne, băutură sau ţigări. Procurorii adaugă că unul dintre bărbaţi ar fi adus pentru a întreţine relaţii sexuale şase kilograme de caş, lapte şi trei căruţe cu bălegar pentru solarii.

„Sunt nevinovat"

Iacob Maxim susţine că este nevinovat şi că fetele doar munceau la el. „Eu n-am nicio vină. Am pensie de 300 de lei şi muncesc pământul pentru a mă întreţine. Fetele munceau la mine cu ziua şi le dădeam câte 35 de lei. Una care nu avea unde să locuiască mai rămânea la mine, dar stătea separatâ, într-o cameră în spate. Mai veneau oameni la mine, dar să cumpere morcov, pătrunjel. Pot să mă condamne, dar mă condamnă degeaba pentru că sunt nevinovat", a spus marţi Iacob Maxim pe holurile Tribunalului Iaşi.

Citiţi şi:

Tarif pentru sex la Iaşi: trei căruţe cu bălegar

Vezi ce metode foloseşte un cămătar din Iaşi pentru a-şi presa debitorii

Şase dintre cele opt fete ale lui moş Iacob aveau sub 18 ani, iar unele susţin că pensionarul nu le-a forţat să facă sex. „Am mai întreţinut relaţii sexuale pe bani pentru că aveam o situaţie materială dificilă.La început nu am vrut. Nu m-a obligat nimeni să fac asta. Erau mai multe fete acolo (n.r. la Iacob Maxim), iar pe una dintre ele o cunoşteau bărbaţii. Am fost internată apoi într-un centru, dar am plecat pentru că era mai rău de la închisoare", a spus Alina, una dintre presupusele victime ale bărbatului.

Discuţie din 15 iunie 2009

Icob Maxim (I.M.): Ce faci?
Bărbat (B.): Uite ce să fac, am vrut să te sun să văd ce mai faci.
I.M.: - Îs în gradină. Nu ştii acuma vara...
B.: - Aha. Ai şi matale ceva prospătură pe acolo?
I.M. - Prospătură? Prospătura nu a fost la tine? Aceea care a fost aceea şi este, alta de unde?
B.: - Care a fost la mine, bre?
I.M.: - Care? Care a fost sâmbătă şi duminică. Vineri nu a fost.(......)
B.: - N-a fost, bre, la mine!
I.M. - Bine, asta... nu-i nimica, nu. Acelea, altele n-am.
B.: - Atât?
I.M.: - Doar dacpă... Pe Sanda o ştii?
B.: - Da.
I.M.: - A zis că trece diseară pe la mine pe aici şi, dacă vrei, eu...
B.: - Pe aia dacă o prind o sparg cu bătaia!
I.M.: - O spargi? Ei, n-ar nica, eu nu mă doare capul pe mine de asta.
B.: - Că aia are boala. Ca bataie... dacă ma umplea şi pe mine de boală, ce bătaie îi dadeam!
I.M.: - Eu nu ştiu.
B.: - Dar eu stiam de la Titu, ca a luat boala de la aia.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite