Prime de vacanță, salarii de merit și stimulente de milioane la Primăria Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eduard Florea, directorul Direcției Economice
Eduard Florea, directorul Direcției Economice

Funcționarii din Primăria Oradea au beneficiat în 2010 de stimulente, prime de vacanță, salarii de merit și drepturi speciale. Astfel, dacă valoarea stimulentelor acordare angajaților din primărie în 2010 ajunge la 1,4 milioane de lei, cea a drepturilor speciale este de peste 1,2 milioane de lei.

Primăria Oradea a acordat stimulente în valoare de 1,4 milioane de lei

Funcționarii au primit și salarii de merit, în valoare de peste 20.000 de lei și prime de vacanță, care în total se ridică la circa 300.000 de lei.Angajații din subordinea primarului au primit în 2010 salarii de merit în valoare de 7.000 de lei, peste 220.000 de lei drepturi speciale și prime de vacanță în valoare de 59.000 de lei. Instituția Arhitectului șef a primit peste 3.000 de lei pentru acordarea salariilor de merit, peste 152.000 de lei pentru acordarea drepturilor speciale și încă 40.000 de lei pentru primele de vacanță.
Funcționarii Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională au avut salarii de merit în valoare 1700 de lei, drepturi speciale de peste 60.000 de lei și prime de vacanță în valoare de 3.300 de lei.

Prime grase la Direcția Economică

Suma alocată Direcției Economice pentru salariile de merit ale angajaților a fost de peste 5.000 de lei, în 2010. Funcționarii din subordinea directorului Eduard Florea au primit aproape 514.000 de lei, drepturi speciale și prime de vacanță în valoare de peste 100.000 de lei.  La Direcția Tehnică valoarea salariilor de merit a ajuns în acest an la peste 3.300 de lei și cea a drepturilor speciale la peste 150.000 de lei. Suma alocată primelor de vacanță este de 47.000 de lei. Angajații de la Direcția Juridică au primit, în total, salarii de merit de peste 2.000 de lei, drepturi speciale de peste 150.000 de lei și prime de vacanță de peste 36.000 de lei.  

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite