FOTO Un militar dintr-un batalion care a luptat în Afganistan a încercat să îşi ucidă concubina în plină stradă UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caporalul Sebastian Mistreanu a plecat de la Parchetul Militar împreună cu avocatul său
Caporalul Sebastian Mistreanu a plecat de la Parchetul Militar împreună cu avocatul său

Un militar de elită din Iaşi, care făcea parte dintr-un batalion care a luptat în Afganistan, a încercat să îşi ucidă iubita în plină stradă. Militarul a încercat să o omoare pe femeie cu mâinile goale.

Ora 17. 25"În contextul în care, Mistreanu Sebastian Constantin are calitatea de militar, comandantul unităţii militare a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, cu privire la faptul că, la data de 15.06.2012, anterior agresării prietenei, acesta se afla în serviciul de pază al unităţii şi a părăsit unitatea fără aprobare, pentru a se întâlni cu aceasta, iar pe fondul geloziei excesive a exercitat actele de violenţă.Cercetările continuă de către procurorii militari din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de călcare de consemn", se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Caporalul Sebastian Mistreanu

Ora 16.00 Sebastian Mistreanu nu a fost reţinut de procurori. Acesta a plecat de la sediul Parchetului Militar.

Ora 15.20 Cercetările au fost preluate de Parchetul Militar. Se fac cercetări pentru încălcare de consemn.

Ora 14.45 Caporalul este campion la judo, are 31 de ani şi era în timpul serviciului când şi-a agresat concubina.

Ora 14.10 Bărbatul, Sebastian Mistreanu, lucra la batalionul Lupii Negri din 2004. Ultima evaluare psihologică a făcut-o în noiembrie 2011, fiind declarat apt. El a participat la misiuni în Irak şi Afganistan, ultima dintre ele fiind în 2010. Acesta s-a prezentat vineri la unitatea militară, unde şi-a dat demisia. Victima se numeşte Paraschiva P. şi are 47 de ani.

Ora 13.30 "Femeia se afla în maşină şi a oprit pentru a-l lua pe bărbatul care a şi agresat-o. Acesta este identificat şi va fi dus pentru cercetări. femeia a fost dusă la spital. Era conştientă", au spus reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Cuţitarul care şi-a nenorocit concubina într-un fast-food din Iaşi a fost prins la Botoşani UPDATE

Ora 12.15 Incidentul s-a petrecut, vineri la prânz, pe strada Lascăr Catargiu, din zona Copou a municipiului Iaşi.

Bărbatul era îmbrăcat în haine militare, iar potrivit primelor informaţii acesta face parte din Batalionul "Lupii Negri" din Iaşi.

Incredibil! Cuţitarul din Iaşi, de negăsit de poliţişti, dă interviuri la Pro Tv

Potrivit primelor informaţii de la faţa locului, militarul a strâns-o de gât pe femeie şi a lovit-o, victima fiind scoasă din mâinile agresorului de către un trecător.

Imediat după incident, militarul a urcat într-un taxi aflat în zonă şi a dispărut, la ora transmiterii acestei ştiri el fiind căutat de către poliţişti.

Femeia a fost transportată de către un echipaj SMURD la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Victima are 47 de ani şi din primele informaţii aceasta este concubina militarului.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla ştirile din Capitala Moldovei

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite