Iaşi: Joburi în construcţii şi vânzări în Belgia şi Cehia. Vezi aici cum te poţi angaja

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şomerii ieşeni care nu şi-au găsit un loc de muncă în ţară au ocazia de a pleca legal să lucreze în străinătate. Prin intermediul portalului EURES al Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt oferite slujbe în construcţii şi în vânzări în Belgia şi Cehia.

Iaşi: Şomeri în ţară, plătiţi regeşte în străinătate

Angajatorii belgieni caută montatori şi instalatori de ţevi industriale, sudori şi electromecanici. Salariul este nespecificat, iar contractul de muncă va fi semnat cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, cu un program de 38 de ore pe săptămână.

Ieşenii care doresc să se înscrie pentru unul dintre aceste joburi îşi pot trimite CV-urile la adresa de mail bc_eures@ajofm.anofm.ro. La subiectul mesajului va trebui specificat jobul pentru care se aplică.

Ieşenii, cei mai bine pregătiţi şomeri din ţară

Pentru joburile de consultanţi de vânzări, angajatorii din Republica Cehă caută în special vorbitori de limba engleză şi germană. Salariile cu care viitorii angajaţi vor fi remuneraţi sunt cuprinse între 720 şi 1.120 de euro pe lună, iar contractele de muncă vor fi semnate pe perioadă nedeterminată.

De asemenea, angajatorii oferă şi cazare gratuită în primele două săptămâni şi ajutor ulterior în găsirea unei locuinţe. CV-urile trebuie trimise până pe data de 15 iunie pe adresa de mail db_eures@ajofm.anofm.ro.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite