Stiri din Iasi

Preşedintele Băsescu îi dă pensie judecătoarei cu mita în flori

24 noiembrie 2011, 09:22 |  Autor: Dana Chiru | 

Cuvinte cheie: iasi, adevarul, georgeta buliga, mita in flori, pensie, traian basescu, presedinte, pensie, decret, inchisoare,

Georgeta Buliga a fost arestată în noiembrie 2010. Foto: Ziarul de Iasi

Iasi

Georgeta Buliga a fost arestată în noiembrie 2010. Foto: Ziarul de Iasi

 

Şeful statului a semnat miercuri decretul de eliberare din funcţie a judecătoarei Georgeta Buliga, de la Curtea de Apel Iaşi, condamnată la 4 ani şi 6 luni de închisoare.

La propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintele Traian Băsescu a emis decretul de eliberare din funcţei a judecătoarei. Aceasta se află în închisoare pentru că ar fi primit bani într-un buchet de flori de la un ieşean pentru a da o hotărâre favorabilă în cazul acestuia.

„Plenul CSM a decis să propună Preşedintelui României eliberarea din funcţia de judecător la Curtea de Apel Iaşi a doamnei judecător Georgeta Buliga, ca urmare a rămânerii definitive a unei condamnări la pedeapsa cu 4 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie", se precizează  într-un comunicat al CSM emis la jumătatea acestei luni.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada februarie-martie 2010, Buliga, fostul preşedinte al Curţii de Apel Iaşi, a cerut şi a primit de la ieşeanul Liviu Popescu 4.000 de euro pentru a-i da acestuia o hotărâre favorabilă într-un dosar.Magistratul ar fi susţinut că banii sunt pentru cele două colege de complet. La Curtea de Apel, Liviu Popescu a avut câştig de cauză, iar din completul de recurs a făcut parte şi Georgeta Buliga.

Citeşte toate detaliile acestui caz accesând linkurile de mai jos:

Sentinţă fără precedent la Iaşi. Judecătoarea care a primit mita în flori va sta 4 ani şi 6 luni după gratii

Judecătoarea arestată pentru luare de mită a fost suspendată de CSM

Iaşi: Cum a câştigat procesul bărbatul care i-a dat mită judecătoarei Georgeta Buliga, arestată pentru 29 de zile




Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Antibiotice Iaşi, în cărţi pentru preluarea activităţii Institutului „Cantacuzino“ din Capitală

    Secretarul de stat Vasile Cepoi a declarat miercuri, 18 aprilie, că una dintre variante pentru ...

    Şpaga din flori i-a adus 4 ani şi 6 luni de puşcărie

    Judecătoarea Georgeta Buliga a fost condamnată ieri pentru luare de mită şi trafic de influenţă ...

    Cazul judecătoarei care a primit mita în flori ajunge pe masa preşedintelui României

    Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a propus preşedintelui Traian Băsescu să emită decret ...

    Procedură incredibilă în Consiliul Local Iaşi: proiectul privind "legalizarea" afacerii Palas a fost aprobat prin vot secret UPDATE

    Consilierii locali din Iaşi au fost convocaţi astăzi, 19 aprilie, la o nouă şedinţă extraordina ...

    Sentinţă fără precedent la Iaşi. Judecătoarea care a primit mita în flori va sta 4 ani şi 6 luni după gratii

    Curtea Supremă a decis, vineri 4 noiembrie, ca Georgeta Buliga, fostă judecătoare la Curtea de ...

    Un magistrat de la Tribunalul Alba a judecat anul trecut aproape 1.000 de dosare

    Dintre miile de dosare înregistrate în cursul anului trecut la Tribunalul Alba, cele mai multe ...

    FOTO Contul de Facebook al lui Mark Zuckerberg a fost spart de hackeri

    Problemele de securitate cu care se confruntă cel mai popular site de socializare ies din nou î ...

    Căpuşele au năpădit şi parcurile, şi presa

    Numărul mare de căpuşe din spaţiile verzi este cauzat de sezonul cald care favorizează acest lu ...

    Oltean: Popa a fost "răsfăţata" PDL

    Secretarul general al PDL Ioan Oltean s-a arătat dezamăgit de plecarea Mihaelei Popa, pe care o ...

    Iată-l pe cel mai prost hoţ din istorie! Cum a furat şi cum a fost prins

    Un tânăr de 20 de ani din America a furat benzină din rezervorul unei maşini de poliţie şi s-a ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole