FOTO Medicul Tudor Ciuhodaru şi-a anunţat candidatura la Primăria Iaşi în faţa unei mulţimi pestriţe mobilizată din judeţele Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii UNPR au venit la Iaşi
Liderii UNPR au venit la Iaşi

Liderul Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), Gabriel Oprea, a lansat astăzi la Iaşi candidatura doctorului ieşean pentru Primăria Iaşi şi a lui Constantin Simirad, preşedintele Consiliului Judeţean, pentru aceeaşi funcţie. Convocaţi la Teatrul Luceafăcul pentru o întâlnire regională, toţi membrii şi simpatizanţii partidului din judeţele Moldovei i-au aclamat pe lideri.

Guvernul, atent cu primăriile PDL şi UNPR: 66,5 milioane de lei

„S-a lansat astăzi echipa câştigătoare pentru Iaşi, Ciuhodaru-Simirad. Peste 45% din ieşeni spun că spun că tandemul Simirad la CJ şi Ciuhodaru la Primăria Iaşi este câştigător“, a spus preşedintele UNPR, Gabriel Oprea.

Iaşi: Doctorul Tudor Ciuhodaru a încasat aproape 30.000 de lei prin semnarea de pontaje false (UPDATE) VEZI FACSIMILE

Costumat în hainele de medic şi cu stetoscopul după gât, doctorul Tudor Ciuhodaru s-a promovat ca „soluţia sănătoasă“ pentru municipiu şi a promis că va salva Iaşiul. „De 20 de ani sunt în slujba sănătăţii ieşenilor şi a moldovenilor. Avem două urgenţe majore acum: Iaşiul şi Moldova. Afecţiunile lor sunt cronice din cauza indolenţei celor din administraţia locală. Voi candida alături de Simirad pentru ieşeni“, a spus medicul.

Liderii UNPR au venit la Iaşi

Vezi imagini de la reuniunea regională UNPR

Peste 600 de persoane din toate cătunele Moldova i-au aclamat pe Gabriel Oprea, Cristian Diaconescu, Anghel Iordănescu sau Gheorghe Emacu, parlamentari sau primari UNPR. Mulţi din sătenii aduşi de primari la Iaşi nici nu ştiau de scopul întâlnirii. „Am venit aici cu microbuzul că aşa a zis dom' primar. Participăm şi noi, vedem ce se întâmplă. Este ceva cu progresul naţiunilor, nu?“, ne-a spus un sătean din Dolheşti. 

Din galeria liderilor politici, erau şi puşti aduşi pentru a striga lozinci, a cânta imnul partidului sau a scanda. „Vrem să susţinem partidul. Suntem voluntari şi ţinem cu deputatul Liviu Câmpanu. Am venit din Darabani, suntem în gaşcă“, a spus un puşti de 18 ani.

Şefii UNPR s-au lăudat la Iaşi că peste 200 de primari din ţară şi 31 de parlamentari au ales să candideze la viitoarele alegeri locali din partea independenţilor. În  judeţul Iaşi, 42 de primari de la PSD şi PNL, adică jumătate din cei pe care USL îi au în comune au dezertat la UNPR. „Primarii au ales să migreze de la USL la UNPR. Aceşti oameni şi-au dat seama că au ajuns bătaia de joc a partidelor PSD şi PNL şi sunt sătui de politica destructivă a USL“, a spus Simirad.

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite