Ieşean fără apă caldă: „Spălaţi-vă în lighean ca noi, domnule primar!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Gheorghe Nichita (stânga), viceprimarii Romeo Olteanu (centru) şi Vasile Munteanu
Primarul Gheorghe Nichita (stânga), viceprimarii Romeo Olteanu (centru) şi Vasile Munteanu

Edilii susţin că nego-ciază cu furnizorii de gaz care au lăsat oraşul fără materie primă pentru producerea energiei termice, însă nu pot spune când va fi reluată furnizarea. 

Cele peste 50.000 de familii racordate la Centrala Electrică de Termoficare (CET) Iaşi mai au de aşteptat până vor primi din nou apă caldă. Oficialii municipalităţii spun că negocierile cu furnizorii de gaz sunt în toi, dar că e greu de precizat când vor ajunge la final. „S-au făcut adrese către Transgaz, Romgaz şi E.ON Gaz prin care am propus plata în avans a subvenţiei de la Guvern pentru perioada următoare, până când serviciul va fi preluat de municipalitate. Dacă furnizorii vor fi de acord, apa caldă va fi furnizată în 24 de ore de la acordul lor“, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Conturile CET Iaşi rămân blocate, ieșenii rămân fără apă caldă

Şeful CET stă la vilă cu centrală termică

Directorul CET încearcă să se arate optimist şi susţine că problema apei calde se va rezolva cât de curând. „Se încearcă reluarea furnizării apei calde, dar nu pot să vă spun dacă va fi apă caldă la sfârşitul acestei săptămâni. Eu stau la casă. Ce să fac dacă am centrală? Să nu mă mai spăl ca să fiu solidar cu ei? Cine stă la casă şi are centrală individuală nu are probleme cu CET. Săptămâna viitoare, cel târziu, se va relua furnizarea apei calde“, spune Dorin Ivana, directorul CET Iaşi. Consilierii locali nu sunt însă la fel de încrezători în ceea ce priveşte rezolvarea situaţiei.

Primarul îi lasă pe ieşeni fără apă caldă

„Oamenii sunt îndreptăţiţi să ceară spălarea la lighean a celor din administrativ care oricum n-au nicio soluţie pentru eficientizarea CET. Cert este că nu se pot întâmpla lucruri măreţe în următoarele săptămâni, situaţia poate fi doar mai rea. Ar trebui să existe mai mult dialog, cei din administrativ ar trebui să iasă cu nişte declaraţii mai clare în faţa ieşenilor“, spune consilierul Radu Botez. Viceprimarul Vasile Munteanu spune că nu s-a confruntat niciodată cu situaţia în care se află acum ieşenii. „Este pentru prima dată când ne confruntăm cu o asemenea problemă“, spune acesta, uitând de problemele pe care ieşenii le-au avut cu apa caldă şi vara trecută.

Consilierii „caută soluţii“

Şefii Primăriei încearcă să se scuze invocând „interese politice“ şi faptul că au preluat din mers „problema CET“. „Noi am preluat problema CET-ului în mandatul trecut. Ne gândim, bineînţeles, la cetăţeni, pentru că ei nu trebuie să sufere. Mâine (astăzi – n.r.) vom avea o şedinţă de plen şi vom căuta soluţii de a ieşi din impas. Sunt patru proiecte pe ordinea de zi legate de CET. Acum totul depinde de unitatea consilierilor“, spune viceprimarul Vasile Munteanu.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite