Ce să faci pentru a avea succes la „examenul maturităţii“. Sfaturi pentru a trece cu bine Bacalaureatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200.000 de elevi din toată ţara încep astăzi probele la examenul de maturitate. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor cardul de identitate şi să intre la timp în sala de examen. Oficialii de la minister îi asigură că subiectele vor fi de nivel mediu.

Candidaţii trebuie să se prezinte la examen obligatoriu cu cartea de identitate, un pix albastru şi îşi pot aduce o sticlă cu apă. Oficialii din Educaţie avertizează că elevilor le este interzis să aibă asupra lor în timpul examinării orice materiale care îi pot ajuta să copieze. „Candidaţii trebuie să fie atenţi la modul în care se prezintă din punct de vedere al cunoştinţelor, să citească cu grijă subiectele şi să nu aibă nicio tentativă de fraudă, altfel vor fi drastic sancţionaţi", spune Liliana Preoteasa. Iar candidaţii au de ce să se teamă. Cei care sunt prinşi că vor să fure la examen vor fi eliminaţi din concurs şi vor mai putea susţine Bacalaureatul mai devreme de două sesiuni.

Şi ţinuta contează

Nici ţinuta fizică nu trebuie neglijată. Chiar dacă nu există nicio prevedere referitoare la cum trebuie să fie îmbrăcaţi, candidaţii trebuie să aibă o ţinută decentă. „Cred că este un examen important în viaţa fiecăruia şi trebuie să se prezinte îmbrăcaţi decent. Este o dovadă de respect faţă de ei şi faţă de profesorii care îi evaluează", este sfatul Lilianei Preoteasa.

Pentru proba orală la limba română, profesorii examinatori vor fi atenţi la cum înţeleg candidaţii textul primit, la exprimarea şi argumentarea unui punct de vedere. Candidaţii trebuie să fie atenţi cum îşi organizează discursul şi trebuie să se adapteze la situaţia de comunicare. De asemenea, profesorii vor urmări şi modul în care elevul examinat utilizează limba literară.

Rezultate finale, pe 8 iulie

Candidaţii vor avea la dispoziţie 15 minute pentru a pregăti subiectul şi alte 10-15 minute pentru a-l susţine în faţa comisiei. Probele orale se vor desfăşura până la 23 iunie. Elevii vor susţine examenul scris la limba română pe 27 iunie. Proba la limba maternă este programată pe 28 iunie, urmată de matematică sau istorie, în funcţie de profilul liceului. În ultima zi a Bac-ului, elevii vor susţine o probă la alegere a profilului şi a specializării. Primele rezultate vor fi afişate pe 3 iulie, iar cele finale, pe 8 iulie.  

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite