UPDATE Filmul regizorului ieşean Cristian Mungiu,"După dealuri", premiat la Cannes FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Mungiu aflat la Cannes cu pelicula "După dealuri" a primit premiul pentru scenariu, iar actriţele ieşence Cosmina Stratan şi Cristina Flutur au fost apreciate pentru interpretare. Regizorul ieşean a mai câştigat un Palme d`Or în 2007 cu "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile".

Ora 21.00 Filmul semnat de Cristian Mungiu „După dealuri" („Beyond the Hills") a fost premiat pentru scenariu. "Mă bucur să mă aflu aici. Nu ştii niciodată când ţi se mai dă această ocazie", a spus Cristian Mungiu, citat de Mediafax, pe scena de la Palais des Festivals, unde se desfăşoară ceremonia de premiere.

Totodată, actriţele ieşence Cosmina Stratan şi Cristina Flutur au primit premiul pentru interpretare. Palme d`Or  a fost câştigat în acest an de Michael Haneke cu filmul "Amour".

Ora 19.30 Pelicula scrisă şi regizată de Cristian Mungiu este inspirată din romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran, „Spovedanie la Tanacu" şi „Cartea judecătorilor". Rolurile principale sunt interpretate de două actriţe ieşence debutante în film, Cosmina Stratan (Voichiţa) şi Cristina Flutur (Alina). Din distribuţie mai fac parte actorii ieşeni Ion Sapdaru şi Teo Corban, dar şi Dana Tapalagă, Cătălina Harabagiu şi Valeriu Andriuţă.

Filmul „După dealuri" al ieşeanului Cristian Mungiu, selecţionat la Festivalul de Film Cannes 2012

Mungiu concurează anul acesta pentru Palme d'Or cu cineaşti de renume precum David Cronenberg, Michael Haneke, Wes Anderson, Ken Loach, Alain Resnais, Abbas Kiarostami şi Thomas Vinterberg. Câştigătorii vor fi anunţaţi duminică, într-o gală care va începe după ora 20.15 (ora României).

image

Filmul „După dealuri" este inspirat din cazul exorcizării de la Tanacu, mănăstire din judeţul Vaslui, şi spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată.

Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care n-a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei.

UPDATE Mungiu şi Marinca au venit în redacţia „Adevărul de Seară“

Filmările au avut loc la Câmpina şi la Bucureşti, iar acţiunea este plasată în Moldova. Imaginea este semnată de Oleg Mutu, scenografia şi decorurile de Călin Papură şi Mihaela Poenaru, iar scenarul aparţine lui Mircea Olteanu.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite