Record de pacienţi ajunşi la Urgenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele 24 de ore, medicii de la Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iaşi au tratat aproximativ 200 de persoane, multe dintre ele afectate de temperaturile deosebit de ridicate.

Canicula a băgat zeci de ieşeni în spital. Numai în ultimele 24 de ore, medicii de la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon" Iaşi au avut de îngrijit aproximativ 200 de persoane, mulţi dintre pacienţi fiind victime ale caniculei.

Nu numai vârstnicii au fost afectaţi, ci şi 10 femei cu vârstă până în 30 de ani, care au leşinat pe stradă, acasă sau la serviciu.

Un caz mai grav a fost al unui bărbat de 51 de ani din Ciurea , care a lucrat la un acoperiş şi a făcut insolaţie.

„Pacientul s-a prezentat la spital cu insolaţie, greaţă, vărsături şi dureri de cap. A primit tratamentul de specialitate şi apoi a fost externat", spune doctorul Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon" din Iaşi.

Citeşte şi:

Trei ieşeni, în spital din cauza caniculei. Ce măsuri vă recomandă medicii FOTO

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite