UPDATE Muncitorii chinezi de la Palas au părăsit şantierul din centrul Iaşiului FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrătorii asiatici îşi strigă nemulţumirile la numai aproape o săptămână de la ultimul protest. La sfârşitul lunii august, muncitorii chinezi ieşiseră la fel în stradă, dar protestul lor a durat puţin timp, fiind calmaţi de agenţii firmei de pază de la şantierul Palas.

Ora 12.30: Într-un comunicat de presă emis de reprezentanţii Palas se explică faptul că muncitorii chinezi au oprit lucrul din cauza unor neînţelegeri cu subantreprenorul chinez care i-a contractat.

„Timp de aproape două săptămâni, perioadă în care au avut loc discuţii între angajator şi proprii salariaţi chinezi, muncitorii au refuzat categoric să presteze servicii, dar au beneficiat de cazare şi hrană gratuite, asigurate de managementul chinez şi de antreprenorul general de la Palas.

De trei zile, personalul bucătăriei refuză să le gătească colegilor chinezi. Deşi nu mai avea nici o obligaţie contractuală, antreprenorul de la Palas a asigurat, de 3 ori pe zi, pâinea. Conflictul a pornit de la faptul că muncitorii au pretins un salariu mai mare decât au lucrat şi decât era prevăzut în contract.

Deoarece nu s-a ajuns la nici o înţelegere şi muncitorii au refuzat să lucreze, antreprenorul general de la Palas a fost nevoit să înceteze contractul cu subantreprenorul chinez. Prin aceasta, muncitorilor li s-a anulat dreptul de şedere în România. În consecinţă, managementul chinez a decis astăzi dimineaţă, 9 septembrie 2011, mutarea muncitorilor din Palas“, se arată în comunicat.

Ora 11. 45: Muncitorii asiatici au fost urcaţi într-un autobuz şi au părăsit şantierul Palas. Chinezii au fost duşi în Tomeşti, unde firma de recrutare va stabili cu ei condiţiile în care vor părăsi România.

Ora 11.25: Constructorul şantierului Palas a anunţat că problema muncitorilor chinezi trebuie rezolvată de firma care i-a adus la muncă. „Contractul cu firma chineză a fost reziliat în urmă cu două săptămâni. I-am lăsat pe muncitori să rămână în barăci până vor pleca acasă. Era inuman să-i dăm afară“, a spus un reprezentant al Palas.

image

Ora 11.00 Potrivit lui Li Cai, reprezentant al companiei chineze, muncitorii protestatari se plâng că, deşi au un contract de muncă în România pe un an de zile, li s-ar fi cerut să plece acasă din cauza faptului că lucrătorii au oprit munca de două ori. Potrivit muncitorilor, 121 de lucrători ar fi fost de acord să plece acasă iar 69 ar fi făcut deja acest lucru. Lucrătorii nemulţumiţi vor însă să-şi primească banii pentru toată perioada contractului.

Ora 10.25: Muncitorii asiatici care au ieşit din nou în stradă în această dimineaţă susţin că nu mai lucrează de 10 zile. „Suntem hrăniţi doar cu pâine“, a spus unul dintre protestatari. Un alt asiatic susţine că nu a mai mâncat de 4 zile.

Aproximativ 20 de muncitori chinezi au ieşit pe trotuarul din faţa şantierului, în aripa de vest a Palatului Culturii, cu pancarte pe care au scris: „De asemenea, am banii câştigaţi cu greu. Vreau să se întoarcă acasă". Mesajul este scris în limbile română, engleză şi chineză. Muncitorii sunt liniştiţi şi nu scandează.

Citeşte şi: Încă un protest la Palas. Muncitorii chinezi care lucrează la Iaşi şi-au cerut salariile

UPDATE Revolta chinezilor de la Palas, oprită cu violenţă şi spray lacrimogen GALERIE FOTO

EXCLUSIV VIDEO Violenţe între muncitorii chinezi de la Palas şi angajaţii unei firme de pază din Iaşi

Vom reveni cu amănunte.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite