Meniu complet de infracţiuni la un ieşean oprit de Poliţia Rutieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Un ieşean a fost acuzat că s-a urcat beat la volan, a condus fără permis, a fugit de la locul unui accident şi le-a dat poliţiştilor alte date de identitate.

Iulian Tudose (22 de ani) a fost trimis în judecată, pe 14 septembrie, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru conducere fără permis, conducere cu alcoolemie, părăsirea locului accidentului şi fals privind identitatea. Potrivit rechizitoriului, pe 16 mai 2010, la ora 22.00 tânărul a consumat băuturi alcoolice. Apoi, a mers în zona Ţicău, lşi i-a cerut unui amic să-i dea maşina ca să meargă acasă pentru că nu mai avea bani de taxi.

A scăpat de închisoare după ce a călcat o ieşeancă pe zebră

Tudose s-a urcat la volanul unei Dacii, a mers în cartierul Frumoasa şi apoi în Nicolina de unde şi-a luat şi iubita. Împreună cu aceasta a mers într-un club din Copou, unde a mai consumat băuturi alcoolice. Procurorii susţin că, în jurul orei 02.00, Iulian Tudose s-a urcat din nou la volan şi a plecat spre casă. Însă, când a ajuns pe strada Oastei, a acroşat un taxi, dar a plecat de la locul accidentului. Maşina condusă de Tudose a fost blocată, în centrul Iaşiului, de mai mulţi taximetrişti, care au chemat şi Poliţia.

Tamponat de un şofer mort de beat, dar trimis în judecată pentru conducere cu alcoolemie

Tânărul le-a dat poliţiştilor datele de identitate ale fratelui său. Apoi, Iulian Tudose a fost  testat cu etilotestul şi a fost dus la spital pentru recoltare de probe biologice. Ulterior s-a constatat că ieşeanul avea o alcoolemie de 1,45 grame la mie.

Astfel, Iulian Tudose s-a ales cu dosar penal pentru patru infracţiuni. În faţa anchetatorilor, tânărul a recunoscut faptele şi a susţinut că le regretă.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite