Lucrările la canalizare umplu Iaşiul de tranşee pe 40 de străzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă lucrările de modernizare a sistemelor de alimentare cu apă din Iaşi, muncitorii Apavital vor începe şi înlocuirea a 28 de kilometri de canalizare în Bucium, Galata, Păcurari, Copou sau Tătăraşi.

Străzile-tranşee din Iaşi blocate pentru conductele de apă

În urma licitaţiei organizate de şefii regiei de apă, noul contract a fost semnat cu firma Casrep din Iaşi care se va ocupa de lucrările de extindere a sistemului de canalizare în Iaşi. Timp de doi ani şi jumătate, societatea va săpa tranşee pe 40 de străzi din Iaşi. Investiţia de 24,5 milioane de lei face parte din proiectul european de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă din judeţul Iaşi.

Contractul constă în lucrări de construcţii de canalizare de ape reziduale şi construcţii de staţii de pompare în cartierele Bucium, Galata, Păcurari, Podu de Piatră, Copou, Tătăraşi, Dacia şi Nicolina.

„În urma lucrărilor efectuate va creşte gradul de colectare a populaţiei la sistemul de canalizare, se va diminua riscul de poluare prin eliminarea infiltraţiilor de apă uzată menajeră în sol şi se va diminua riscul de inundaţie a subsolurilor clădirilor prin evacuarea în mod centralizat a apei meteorice“, susţin reprezentanţii Apavital.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite