Ieşenii ridică biserici de milioane de lei (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica „Sfânta Vineri“ Iaşi
Biserica „Sfânta Vineri“ Iaşi

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei sfidează criza economică şi pe plan rezidenţial. În timp ce milionarii în euro sunt precauţi în investiţii mai ales în această perioadă, preoţii nu se uită la banul enoriaşului atunci când proiectează construcţii megalomane.

Profitul parohiilor se poate „măsura" în toate cartierele Iaşiului, acolo unde muncitorii lucrează de zor la construirea de noi locaşuri de cult. De la începutul acestui an, Mitropolia a înaintat patru solicitări la Primăria Iaşiului pentru cedarea terenului din domeniul public în vederea construcţiei de biserici, clopotniţe, case praznicale şi anexe bisericeşti.

Enoriaşii din Bocşa refuză să mai intre duminică în biserică

Comisia de Urbanism a avizat trei cereri, care vizează investiţii de zeci de milioane de lei. În timp ce erudiţii sunt de părere că solicitările nu sunt multe deloc, şefii din Primărie nu au nişte criterii clare pentru avizarea cererilor.

Biserica „Sfântul Apostol Toma“:

Biserica „Sfântul Apostol Toma“ Iaşi

„Avem foarte multe cereri la Comisia de Urbanism pentru construirea de biserici. Nu ştim dacă să aprobăm şi avem nevoie de nişte clarificări", spus Radu Botez, membru al Comisiei de Urbanism din cadrul Primăriei. Reprezentanţii Mitropoliei recunosc că nu au nişte criterii clare pentru ridicarea noilor construcţii.

„Ne orientăm de la caz la caz. Important este să nu fie prea multe şi înghesuite într-un cartier, sau ca enoriaşii să se deplaseze foarte mult. Plus că trebuie să avem o relaţie cât mai strânsă cu enoriaşii", a spus părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei.

Preoţii se întrec în proiecte

Eruditul recunoaşte că după 1990, numărul ctitoriilor s-a înmulţit considerabil pentru ca enoriaşii să nu mai fie concentraţi în centru. „Centrul este zona cu densitatea cea mai mare a bisericilor. Cartierul Alexandru s-a dezvoltat foarte mult deoarece ca fost cartier muncitoresc s-au ridicat biserici pentru satisfacerea unor nevoi religioase", a spus Sturzu.

Biserica Sfântul Nectarie:

Biserica „Sfântul Nectarie“ Iaşi

Părinţii spun că un preot ar trebui să aibă arondate doar 1.000 de familii, însă numărul enoriaşilor ajunge şi până la 6.000 în Alexandru cel Bun. Înainte de 1990, în cartier nu era nicio biserică, iar acum sunt trei ctitorii în schele, care ar trrebuie să deservească 60.000 de ieşeni.

Parohia „Sfânta Vineri şi Sf. Alexandra" este una dintre bisericile ridicate după 1990, fiind construită pe 924 de metri pătraţi, la sol. Deşi lucrările au fost oprite un an deoarece arhitectul a decedat, construcţia a fost reluată din 2008 cu spor, finanţarea fiind asigurată de sponsorizările celor aproape 600 de ieşeni care participă la slujbe în fiecare săptămână.

„Construcţia la roşu costă cel puţin 2 milioane lei. Lucrările merg bine, iarna aceasta ne apucăm de zidit. La demisol, unde facem acum slujbele va fi sală de mese şi bibliotecă", a spus Vasile Proca, epitropul bisericii. Construcţia nu satisface doar nevoile enoriaşilor, ci a fost proiectată şi pentru a se întrece cu celelalte.

„Am înţeles că biserica noastră e cea mai mare din oraş, după Catedrală. Oricum este mai mare cu 20 de centimetri faţă de cea de la pod", a mai spus administratorul.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“:

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ Iaşi

Cei care sponsorizează astfel de proiecte imobiliare ambiţioase nu sunt deranjaţi chiar deloc. „Este foarte bine că sunt multe biserici, mai ales pentru bolnavi, tineri şi bătrâni. Vin foarte des la biserica de la pod pentru că sunt aici moaştele Sfântului Nectarie", a spus Stelica Olcu, o pensionară din Iaşi.
„Nu mă deranjează că bisericile se ridică din banii noştri", a spus Maria Prăjanu, o ieşeancă.

Iaşiul, pe locul şase al lăcaşurilor de cult

În judeţul Iaşi, sunt 728 locaşuri de cult, dintre care 610 sunt biserici ortodoxe. Judeţul este devansat doar de judeţele Hunedoara(792), Cluj (977), Bihor (792), Bacău (778) şi Arad (820). La numărul bisericilor ortodoxe, Iaşiul este pe locul patru, fiind depăşit de Argeş (701), Hunedoara (669), Vaslui (643).

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite