Ieşenii plătesc scump pentru înmulţirea animalelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii din Primărie cheltuiesc în fiecare lună sume colosale pentru prinderea, transportul şi îngrijirea câinilor comunitari, fără să ţină sub control înmulţirea maidanezilor pe străzile din oraş.

La Iaşi: "Câinii comunitari care trec prin padoc se întorc în stradă"

Edilii alocă 130.000 de lei pe lună, în condiţiile în care o sterilizare costă între 110 şi 130 de lei, în funcţie de genul câinilor prinşi, iar hrana fiecărui patruped dus la padoc se ridică la 4 lei. Practic, fiecare câine vagabond „înghite“ de la bugetul local 260 de lei pe lună fără ca numărul acestora să fie redus. „Sterilizăm în fiecare lună cam 500-600 de câini comunitari. Costurile sunt foarte mari“, a spus Ion Apostol, directorul Salubris.

Maidanezii din Iaşi rămân pe străzi, în timp ce lucrările la padocul din Tomeşti bat pasul pe loc

„Costuri fantastice la care nu putem face faţă“
Oficialii ieşeni se declară învinşi în lupta cu maidanezii mai ales că bugetul pentru activitatea de ecarisaj este exagerat. De la bugetul local nu sunt alocaţi suficienţi bani pentru finalizarea padocului sau pentru promovarea unor campanii cu scopul de a obliga populaţia să-şi sterilizeze câinii.

„Problema numărul unu este vizavi de costurile de prindere, tranchilizare, sterilizare şi hrană. Nişte costuri fantastice la care nu putem face faţă. Chiar dacă construim padocul, nu am rezolva problema costurilor care ar fi mai mari“, a spus viceprimarul Romeo Olteanu.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite