FOTOGALERIE A patra zi de proteste la Iaşi cu peste 150 de persoane în Piaţa Unirii. Ieşenii l-au huiduit şi înjurat pe Băsescu UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul Dragomir Tomaşeschi a făcut un apel la ieşenii care vor să protesteze împotriva guvernării actuale să solicite autorizaţie pentru a ieşi în stradă, în caz contrar urmând să fie amendaţi de jandarmi.

Ora 19.30 Protestatarii au ieşit în stradă, sătui să suporte abuzurile actualei guvernări. Oamenii care s-au adunat în Piaţa Unirii s-au plâns că abia se descurcă cu banii pe care îi câştigă şi că îndură foamea. „Ieşim în stradă până cade Băsescu. Ne-am săturat. Nu se mai poate trăi aşa. Am muncit 23 de ani ca să nu am ce mânca“, ne-a spus Marius Banda.

La fel de nemulţumit a fost şi ieşeanul de 19 ani Alexandru Podanciuc, supărat că Băsescu este la guvernare. „Nu mai putem îndura. Suntem conduşi de un Guvern prost şi idiot. Bursele şi salariile sunt prea mici, au fost şi scăzute“, a spus tânărul.

Ora 19.08: O parte dintre cei aproximativ 150 de ieşeni care protestează în PIaţa Unirii au intonat Imnul Naţional. Aceştia scandează lozinci împotriva Guvernului şi cer demisia acestuia şi alegeri anticipate. „Revoluţia decenţei“ şi „Băsescu, nu uita, Iaşiul nu-i de partea ta!“, „Băsescu şi cu ai lui, Sugi p.. Iaşiului“, „Pe Casa Poporului cântă cucuveaua, Că Băsescu şi ai lui şi-au găsit beleaua“ sunt doar câteva dintre lozincile scandate de protestatari.

image

Unul dintre tinerii care a intonat Imnul a şi ars o pancartă pe care scria „PSD şi PNL = criminalii României“. „Am ars ca să vadă lumea că în ţara asta nu se rezolvă nimic ci doar violenţa rezolvă lucrurile“, a spus Adi.

O parte dintre protestatari poartă eşarfe pentru a-şi acoperi faţa, întocmai ca la protestele din Bucureşti.

Ora 18.30 În jur de 60 de persoane au mărşăluit între Piaţa Unirii şi Prefectură. Au scandat în faţa Palatului Administrativ circa 5 minute, iar apoi s-au întors pe Bulevardul Ştefan cel Mare spre Piaţa Unirii. Oamenii s-au oprit în faţa sediului PD-L unde au cerut demisia lui Traian Băsescu şi organizarea de alegeri anticipate. 

Ora 16.40 Protestele continuă şi la Iaşi. În jur de 20 de persoane s-au adunat în Piaţa Unirii. Protestatarii sunt paşnici şi arborează o pancartă cu mesaje anti-Băsescu.

UPDATE Ieşenii au protestat împotriva lui Traian Băsescu la -3 grade Celsius FOTOGALERII

Şefii Prefecturii susţin că protestatarii care au ieşit în stradă duminică vor fi sancţionaţi cu sume de până la 5.000 de lei pentru că nu au respectat autorizaţia pentru un miting staţionar, care a fost eliberată de Primăria Iaşi. Cum jandarmii care au asigurat ordinea publică în timpul protestelor nu au luat aceste măsuri în timp real, agenţii se ocupă acum de identificarea persoanelor care nu au respectat autorizaţia pentru a le amenda. Prefectul susţine că organizatorii mitingului de duminică vor fi sancţionaţi, adică conducerea PNL.

„Jandarmii identifică acum persoanele care au depăşit zona de protest conform autorizaţiei. Fac un apel către oamenii care au acest drept fundamental, constituţional de a protesta să facă cerere să fie mitingul legal. Nu este normal ce s-a întâmplat. S-a mers pe stradă, s-a blocat circulaţia“, a spus prefectul Dragomir Tomaşeschi.

FOTOGALERIE Mitingul anti-Băsescu de la Iaşi a fost acaparat de politicieni. Protestatarii au mărşăluit pe străzile oraşului UPDATE

La Iaşi, au fost organizate patru proteste de vineri, 13 ianuarie, până luni seară, la care au participat peste 500 de persoane. Doar mitingul de duminică a fost autorizat, însă Primăria a impus ca acţiunea să fie staţionară, în faţa Palatului Culturii. Cei peste 300 de ieşeni care au participat la mitingul anti-Băsescu au făcut naveta însă între sediul Prefecturii şi Piaţa Unirii şi s-au deplasat în campusurile studenţeşti Tudor Vladimirescu şi Copou.

image

FOTOGALERIE Mitingul anti-Băsescu de la Iaşi a fost acaparat de politicieni. Protestatarii au mărşăluit pe străzile oraşului UPDATE

FOTOGALERIE Relu Fenechiu, şeful liberalilor ieşeni, la mitingul anti-Băsescu de la Iaşi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite