Ieşeanul căutat de FBI, „un tip politicos şi discret“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blocul în care locuieşte Ştefan Barabaş
Blocul în care locuieşte Ştefan Barabaş

Vecinii ieşenului Ştefan Alexandru Barabaş (25 de ani) spun despre acesta că este un tânăr care nu iese în evidenţă, respectuos şi politicos. Tânărul este suspectat că împreună cu alţi doi români ar fi sechestrat o milionară din SUA şi i-ar fi cerut 8,5 milioane de dolari.

Locatarii din blocul în care locuieşte Ştefan Alexandru Barabaş (25 de ani) au doar cuvinte de laudă despre acesta. „Este un tânăr politicos, respectuos. Mă întâlnesc cu el sau cu soţia lui aproape zilnic pentru că ies cu căţelul la plimbare. Nu am avut probleme cu el", a susţinut unul dintre vecinii lui Barabaş.

Misiune secretă a FBI în România FOTO

Potrivit locatarilor, tânărul s-a întors la Iaşi anul trecut. Acesta s-ar fi stabilit în Statele Unite ale Americii împreună cu părinţii săi, în urmă cu 10-12 ani. Părinţii lui Ştefan Barabaş ar fi  câştigat la „Loteria Vizelor".

Blocul în care locuieşte Ştefan Barabaş

Pe 16 martie 2011, doi agenţi ai Federal Bureau of Investigation (FBI) au prelevat probe biologice de la Ştefan Alexandru Barabaş. Acesta este suspectat că, alături de Nicolae Helerea şi Emanuel Nicolescu (32 de ani), au sechestrat-o pe Anne Bass (69 de ani), fosta soţie a unui miliardar american, şi pe iubitul acesteia. Totul s-a întâmplat în aprilie 2007, iar trio-ul a încercat s-o extorcheze pe Bass de 8,5 milioane de dolari. Tentativa le-a eşuat, iar cei trei au fugit. Doar Nicolescu a fost arestat, în urmă cu un an, iar procesul acestuia a început pe 15 martie la New Haven, Connecticut. Anchetatorii americani au cerut date despre Barabaş şi Helerea de la procurorii români.

Acesta este românul judecat în SUA pentru sechestrarea milionarei Anne Bass


Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite