Iaşi: Primul vieţaş de după ’89 rămâne după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Chifan (48 de ani), prima persoană condamnată pe viaţă după 1989, va mai sta aproape un an după gratii. Membrii Comisiei de liberări condiţionate din Penitenciarul Botoşani au decis astăzi că bărbatul, originar din Răducăneni, nu îndeplineşet codiţiile pentru a ieşi din închisoare.

Astfel, aceştia i-au respins lui Chifan liberarea condiţionată şi au decis că situaţia lui va fi analizată din nou peste 10 luni. „S-a avut în vedere comportamentul lui din timpul detenţiei şi s-a decis amânarea liberării condiţionate", au precizat reprezentanţii închisorii.

Chifan poate contesta decizia la Judecătoria Botoşani. Bărbatul a fost condamnat pe viaţă pentru că a ucis un inginer. Potrivit rechizitoriului, pe 5 ianuarie 1990 Chifan împreună cu alţi doi complici l-au răpit pe Victor Şerban, iar după ce l-au bătut, l-au arucat într-o cisternă şi i-au dat foc.

Mai citiţi şi:

Un vieţaş, la un pas de libertate

Vieţaşul cu patru crime, dus în faţa judecătorilor

Anchetatorii susţin că ieşeanul l-ar fi ucis pe inginer pentru că ar fi retrogradat-o pe soţia sa din postul de gestionar la Fabrica de Textile din Răducăneni,  în cel de magazioner. Însă deţinutul a susţinut în mai multe interviuri pe care le-a acordat că inginerul a atentat la integritatea soţiei sale şi că se consideră doar autorul moral al crimei.

Anul acesta cererile de liberare condiţionată a altor trei vieţaşi au fost respinse.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite