Iaşi: Negocierile cu bulgarii pentru căldura ieşenilor au eşuat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singura soluţie pentru ca zecile de mii de ieşeni racordaţi la CET să nu îngheţe în apartamte la iarnă a rămas achiziţia de cărbune anunţată abia la începutul acestei luni şi programată pentru 13 septembrie.

Negocierile pentru contractul de procesare a huilei la CET derulate din vară cu firma bulgară OET au îngheţat. Până pe 10 septembrie, termenul avansat de şefii CET pentru finalizarea discuţiilor, nu s-a ajuns la nicio înţelegere.

Iaşi: Edilii îşi bat joc de ieşenii racordaţi de CET

Reprezentanţii OET au transmis, într-un comunicat de presă, că partea ieşeană a dorit să compromită procesul negocierii prin mai multe acţiuni. „Ne întrebăm dacă nu cumva de la început şi deliberat această Procedură a fost organizată ca ilegală şi fără nicio intenţie de finalizare şi de semnare a contractului, singurul scop real urmărit fiind de a crea în faţa Guvernului României şi a opiniei publice situaţia de urgenţă care să justifice achiziţia directă de cărbune la preţuri exagerate, justificate de «criză» apărută“, se arată în comunicatul remis de reprezentanţii OET.

Mai mult, firma bulgară reclamă „afacerile oneroase“. „Dacă analizăm istoria tentativelor de procesare de la CET din anii trecuţi, se repetă acelaşi scenariu prin care CET face afaceri cu cărbune sub oblăduirea Consiliului Local, în condiţii oneroase şi împotrive intereselor populaţiei Municipiului Iaşi“, susţin reperzentanţii firmei bulgare. Totodată, aceştia susţin că CET a urmărit executarea garanţiei bancare de 100.000 de dolari.

De cealaltă parte, şefii municipalităţii îşi pun speranţe în discuţiile de la nivelul Guvernului care vor avea loc abia săptămâna viitoare. Mai mult, singura speranţă pentru ca CET să furnizeze căldură la iarnă este finalizarea licitaţiei care va avea loc pe 13 septembrie pentru achiziţai a 60.000 de tone de cărbune.

Licitaţia a fost anunţată abia pe 3 septembrie şi programată în zece zile. „Vom căuta să asigurăm banii atât din încasările CET, din subvenţiile de la Guvern şi din cele ale Primăriei“, a spus primarul Gheorghe Nichita.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite