Iaşi: Funda umană, semn de solidaritate cu persoanele seropozitive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 2.500 de persoane au intrat anul acesta în funda umană
Peste 2.500 de persoane au intrat anul acesta în funda umană

Peste 2.500 de persoane şi-au dat astăzi mâna pentru a-i comemora pe cei care au pierdut lupta cu HIV

Evenimentul anual organizat de fundaţia Alături de Voi în cadrul campaniei „Deschide-ţi inima! Sunt la fel ca tine!" a adunat astăzi în Piaţa Unirii peste 2.500 de voluntari, atât din ţară cât şi din Republica Moldova.

Aceştia şi-au dat mâna în tradiţionala fundă umană, acţiune care s-a dorit să contribuie la marcarea Zilei Internaţionale de Luptă Anti-SIDA. „Anul acesta funda a unit cele două maluri ale Prutului, pentru că 60 de tineri din Moldova au adus mesajul lor de solidaritate la Iaşi", a precizat Mihaela Munteanu, coordonatorul PR al fundaţiei Alături de Voi.

Citeşte şi:

Ieşenii infectaţi cu HIV în anii '90 luptă cu boala la atelierul de creaţie (FOTO)

Un seropozitiv ieşean dă Ministerul Sănătăţii în judecată (AUDIO şi VIDEO)

La nivel naţional Iaşiul este unul dintre judeţele în care anul acesta au fost descoperite cazuri noi de persoane seropozitive. Şapte astfel de adulţi au fost diagnosticaţi în judeţ. În prezent, în evidenţele Centrului Regional de la Spitalul de Boli Infecţioase  sunt peste 1.300 de persoane infectate cu HIV, peste 250 dintre acestea fiind din judeţul Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite