Iaşi: Comori ascunse în mâlul Bahluiului (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de amenajare a râului sunt mană cerească pentru unii ieşeni. Noroiul scos la suprafaţă şi întins pe maluri ascunde o mulţime de deşeuri care pentru unii se pot transforma într-o masă copioasă.

Iaşi: Proiectul de amenajare a Bahluiului, pe mâna studenţilor

În vârstă de 25 de ani, Florin îşi începe căutările încă de la primele ore ale dimineţii, în apropierea podului din Tudor Vladimirescu. Răbdător, parcă ar fi pierdut ceva extrem de valoros, bate la pas malurile Bahluiului, pe porţiunea unde lucrează utilajele, aşa cum se vede în filmul de mai jos:

Cu ochii aţintiţi mereu în pământ, ieşeanul trage după el un cărucior vechi, pentru butelie. Acolo unde sunt grămezi de pământ, se opreşte şi îşi începe munca. Îşi foloseşte mâinile pe post de lopată şi, în scurt timp, palmele i se acoperă de un strat subţire, prăfos, de un negru-cenuşiu.

image

Zonele bogate au fost deja împărţite

„Mai vin pe aici să caut fier vechi că îmi este foarte greu să trăiesc. Ce să fac dacă nu mai e de muncă? Înainte am lucrat ca muncitor necalificat la o firmă care făcea granule de-ale de plastic. Bine că nu am de crescut copii", spune tânărul fără să-şi dezlipească vreo clipă privirea de grămada de mâl uscat, de teamă să nu-i scape vreo bucată de metal.

După aproape o oră, Florin reuşeşte să arunce în cărucior câteva filtre auto de ulei, nişte plăci din fier şi câteva cauciucuri care i s-au părut lui mai puţin uzate. „Aici nu prea găseşti mare lucru dar înspre Metalurgie este o mulţime de fier. Nu mă pot duce acolo pentru că vin ăia cu căruţele şi fac scandal. Cred că le dau şi bani la muncitori ca să le scoată fierul din pământ. Eu încerc să strâng nişte bănuţi. Dacă scot zece, douăzeci de lei tot e bine că s-a ieftinit şi fierul acum", mai spune tânărul.

image

Transformarea Bahluiului, în grafic

Potrivit reprezentanţilor autorităţii locale, lucrările de regularizare a râiului Bahlui, demarate pe 7 martie, au decurs normal până în acest moment şi în cel mai scurt timp tronsonul dintre Podul Metalurgie şi Podul Tudor Vladimirescu va fi finalizat.

image

„Este un proiect de 30 de luni dar sperăm să dureze mai puţin. După trei săptămâni nu putem fi decât mulţumiţi că am depăşit toate etapele procedurale. Credem că va fi un proiect foarte reuşit", a precizat şi Dan Cârlan, directorul general al Autorităţii pentru Inundaţii şi Managementul Apelor.

image

Pe tronsonul Pod Metalurgie şi Tudor Vladimirescu, muncitorii au misiunea de a curăţa mai întâi răul de mâl după care să stabilizeze albia cu plase din sârmă cu pietre. La fel, se va proceda şi între Podul de Piatră şi Nicolina, cele două sectoare având o lungime totală de 2,3 kilometri.

Citeşte şi:
Iaşi: Şapte consorţii se bat pentru un pot de 20 de milioane de euro

Iaşi: Bahluiul a intrat în casele din Dallas (GALERIE FOTO)

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite