Iaşi: Avocaţii agasaţi de o judecătoare ca să-i împrumute bani (Interceptări)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetatorii menţionează că dacă unii avocaţi îi împrumutau bani judecătoarei Angela Ungureanu, aceasta îi suna şi cu alte ocazii pentru a le cere diferite sume. Chiar dacă unii nu răspundeau la telefon aceasta ar fi insistat.

Angela Ungureanu a fost trimisă în judecată marţi de procurorii anticorupţie după ce aceasta ar fi împrumutat bani de la mai mulţi avocai din Baroul Iaşi. Procurorii au trimis cele 100 de pagini ale rechizitoriului şi cele 40 de volume ale dosarului la Curtea de Apel Iaşi.

Inculpata urmărea să obţină sume de bani suplimentare faţă de veniturile pe care le încasă, a apelat la un procedeu infracţional clandestin, solicitarea şi primirea unor foloase necuvenite după exercitarea atribuţiilor sale devenind un obicei şi o sursă de refinanţare a împrumuturilor luate anterior, fie la instituţiile de credit bancar, fie de la avocaţii care acordau asistenţă juridică în cauzele pe care le avea de soluţionat", susţin procurorul în rechizitoriu. Tot acesta precizează însă că unii avocaţi de la care Ungureanu a cerut bani împrumut nu au obţinut sentinţe favorabile, iar o mare parte din bani au fost restituiţi.

Citiţi şi:

Iaşi Judecată pentru că a împrumutat bani

Magistratul cercetat pentru mită a dat peste cap activitatea Judecătoriei Iaşi

Potrivit procurorilor, judecătoarea ar fi împrumutat în perioada noiembrie 2009-ianuarie 2011 de la opt apărători sumele totale de 2.250 euro, 600 USD şi 4.600 lei. Printre cei care i-ar fi dat diferite sume magistratului se numără şi apărătorii Silviu Ciuruc, Doina Stupariu, Vasile Cojocaru.

Procurorii afirmă însă că Angela Ungureanu ar fi luat bani şi de la alţi avocaţi, dar nu s-a considerat în acest caz că ar fi săvârşit o infracţiune pentru că aceştia erau cunoştiinţe de ale ei.

La sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, Angela Ungureanu a fost prinsă în flagrant când primea 2.500 de lei de la avocata Nicoleta Balica. DNA suţine că banii au fost daţi pentru ca judecătoarea să urgenteze tehnoredactarea unei hotărâri judecătoreşti într-un dosar care privea SC Coseli SA.

Discuţie între Nicoleta Balica şi judecătoarea Angela Ungureanu, ianuarie 2011

BN: Rezol mâine, la ora 12.

UA: La 12. (...). Şi atunci vă sun eu când îs liberă, să nu fie nimeni în birou , că nu vreau să ştie nimeni !Ştiţi. (...)

BN: Voiam să vă întreb. Nu vi-i mai uşor să vă dau contravaloarea în lei.

UA: Da, da.

BN: Da? Pentru că mi-a zis că îmi aduce

UA: Nu mă interesează neapărat euro.

(...)

BN: Acum dacă tot am venit ...am un dosar de vreo două luni la motivat, îmi puteţi zice?

UA: 2 luni

BN: De prin noiembrie

UA: Dar nu

BN: Cu Coseli

UA: Da, îi la tehnoredactat

BN: La tehnoredactat

UA: Înseamnă că nu a ajuns încă la mine. Da nu mai decât vreo cinci, dar în decembrie şi...

BN A încă nu a ajuns la dumneavoastră

UA: Da încă nu a ajuns. (....) Dar dacă puteţi să vă duceţi să pistonaţi să vă  pe cineva din partea cealalta sau na, na eventual să le sun eu , dar trebuie să ajungă, că au cam ajuns ultimele. ....

B28 ianuarie 2011 Balica Nicoleta şi Angela Ungureanu

UA: Sunt atât de disperată încât m-a dat peste cap ...ce a avut doamna că a apelat, dar credeţi-mă, când eşti disperat ...nu prea...în fine Se întâmplă

BN: sincer ...eu am fost surprinsă..... Pot să iau scaunul?

UA: Da.

BN: Da.

UA: Nu vi s-a întâmplat niciodată, faptul că sunteţi avocat să.....

BN: Da, să apeleze

UA: apeleze...vă cred

BN: un magistrat sau nu contează, nefiind colegi  nimic, şi de aia, na de aia am zis să vin să vă cunosc iar

Ua: da

BN: ca să

UA: da

BN: la rândul meu eu sunt persoană credinbilă, când e vorba de dat înapoi

UA: Am înţeles

BN: ŞI DE AIA....

UA: Nu şi care-i concluzia? Sunt de încredere sau nu?

BN:Da, din punctul meu de vedere da

UA: ştiţi aici totul se interpreteză, parcă am fi la.....Nu. Vă rog eu să nu vă jenaţi (arată spre geantă). Ei şi dacă vede, doar nu......ce faci aici? Doamne iartă-mă (arată spre uşă). Aveţi echivalentul a 500 de euro?

BN: Nu eu am 500, eu am 25

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite