Iaşi: Alba-neagra cu facturile la căldură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii puteau evita harababura de pe listele de plată ale ieşenilor, dacă trimiteau adresele din timp.

Iaşi: Căldura dată de la CET, mai scumpă cu 10%

Ieşenii care primesc agent termic de la CET vor plăti luna aceasta facturi mai mari la apă caldă şi căldură cu peste 10%, deşi nu ar trebui.

Prefectul Dragomir Tomaşeschi a atacat luni hotărârea de Consiliu Local prin care Primăria a majorat costul gigacaloriei de la 185 la 204 lei, iar oficialii de la CET puteau să calculeze facturile la vechiul preţ dacă primeau din timp înştiinţarea în acest sens. Abia astăzi, Primăria a înregistrat adresa oficială de la Prefectură, însă facturile majorate au fost trimise deja către populaţie.

Iaşi: Gigacaloria nu se scumpeşte. Prefectul a cerut în instanţă anularea actului prin care s-a dispus majorarea de preţ

„Astăzi am primit adresa oficială, la ora 10.08. Din Prefectură a ieşit pe 8 martie, şi nu pe 7 martie, aşa cum a spus prefectul. Abia după înregistrarea oficială a unui document, putem să-l punem în aplicare“, a spus Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Facturi mai mici din aprilie
Prin promovarea acţiunii în contencios-administrativ, hotărârea de Consiliu Local este suspendată de drept şi nici nu produce efecte juridice. Prin urmare, noile facturi nu au nicio bază legală. „Plătim din ce în ce mai mult la CET şi nu mai avem de unde“, a spus inginerul Dumitru Pop.

Cărbune cu ţârâita pentru Iaşi. Miile de familii racordate la CET, în continuare ameninţate cu sistarea căldurii

Soluţia oficialilor CET este însă de durată. Aceştia vor recalcula următoarele facturi şi vor scădea echivalentul diferenţei de preţ dintre cele două costuri ale gigacaloriei. „Până la data de 8 martie, nu am primit o înştiinţare oficială şi am trimis o parte din facturi calculate cu 204 lei pe gigacalorie. Dacă vom primi alt document ne vom conforma“, a spus Neculai Parasc, purtătorul de cuvânt al CET. Dacă instanţa va da câştig de cauză Primăriei, CET va cere Prefecturii să acopere toate pierderile determinate de acest proces.

Căldură din nou pe cărbune
Conducerea centralei de termoficare a reluat activitatea la CET II Holboca la începutul acestei săptămâni, după 14 zile în care unitatea a fost oprită temporar din lipsă de cărbune. „Acum avem în stoc 10.800 de tone de cărbune şi în perioada următoare vor mai ajunge la Iaşi aproape 4.000 de tone. La CET I s-a redus activitatea, cu un consum de gaz de 6.000 de metri cubi pe oră“, a mai spus Parasc.

Facturi mai mari la căldură
Număr camere    februarie 2010    februarie 2011
1 cameră                117 lei                 141,7 lei
2 camere                207 lei                 228,5 lei
3 camere                251,6 lei              277,5 lei
4 camere                370 de lei            408 lei

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite