IT-ul, puntea de legătură între Iaşi şi regiunea chineză Jilin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Birourile companiei IT Endava din Iaşi
Birourile companiei IT Endava din Iaşi

Şefii judeţului Iaşi au prezentat primele rezultate ale vizitei la cea de-a opta ediţie a Expoziţiei Comerciale şi de Investiţii Asia de Nord Est din Jilin - China.

Delegaţia ieşenilor a fost condusă de şeful CJ Cristian Adomniţei, iar din ea au mai făcut parte vicepreşedintele Victorel Lupu, doi consilieri judeţeni şi doi directori din cadrul instituţiei. Oficialii ieşeni au fost însoţiţi de reprezentanţi ai trei firme, respectiv Antibiotice, Cotnari şi RomSoft.

Cât a scos de la buget vizita delegaţiei conduse de Cristian Adomniţei în China

„În urma vizitei delegaţiei Consiliului Judeţean în China au apărut şi primele rezultate. Primul dintre acestea este vizita unei delegaţii condusă de preşedintele Parlamentului Regional al Provinciei Jilin la Iaşi, la sfârşitul acestei luni, între 27 şi 29 septembrie. Al doilea rezultat, pe care eu îl privesc ca foarte important, este vizita în România, inclusiv în Iaşi, în cursul lunii decembrie, a proprietarului Jilin Animation Institute, cea mai mare companie de animaţie şi de jocuri pe calculator din China, cu o cifră de afaceri de mai multe miliarde de dolari. I-am spus despre potenţialul în IT şi de creativitate al judeţului şi al oraşului. A fost interesat şi va veni să-l vadă. Cu această ocazie, sper ca firmele ieşene de soft să înceapă colaborări cu acea companie chinezească”, a declarat Adomniţei.

Delegaţie la expoziţie comercială în Asia: şase oficiali ai Consiliului Judeţean Iaşi însoţesc trei firme

La târgul de la Jilin, compania de vinuri din Iaşi a fost extrem de căutată de vizitatori. „Cel puţin compania de vinuri a fost extrem de căutată şi a iniţiat deja contacte cu firme locale. De asemenea, RomSoft a iniţiat contacte, iar Antibiotice va participa la cel mai mare târg de produse farmaceutice din Asia, care va avea loc la Shanghai”, a mai spus şeful CJ.

Costul pentru întreaga delegaţie oficială a Iaşiului la Jilin a fost de 10.000 de euro. 

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite