Judecătorii vor stabili săptămâna viitoare dacă directorii de la Medicină se întorc sau nu după gratii UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorii UMF, Daniela Druguş şi Adrian Ciureanu, au fost reţinuţi şi sunt cercetaţi pentru fapte de corupţie
Directorii UMF, Daniela Druguş şi Adrian Ciureanu, au fost reţinuţi şi sunt cercetaţi pentru fapte de corupţie

Daniela Druguş, director administrativ la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, Adrian Ciureanu, directorul Centrului de Comunicare şi Corvin Pughin, directorul comercial al companiei Maguay află astăzi dacă vor ajunge după gratii

Ora 10.20 Cei trei inculpaţi vor da marţi ochii cu judecătorii. Curtea de Apel Iaşi a fost nevoită să amâne dosarul pentru că Corvin Pughin nu a fost citat. Procesul va avea loc pe 18 octombrie.

Ora 07.23 Propunerea de arestare a celor trei, formulată de DNA, va fi judecată de magistraţii Curţii de Apel Iaşi începând cu ora 9.00. Druguş, Ciureanu şi Pughin sunt suspectaţi că ar fi trucat o licitaţie cu fonduri europene pentru o platformă de e-learning.

Potrivit DNA, Corvin Pughin le-ar fi dat bani şi bunuri şpagă celor doi directori de la UMF pentru ca firma pe care o conducea, SC Maguay Impex SRL Bucureşti, să obţină proiectul cu finanţare europeană.

Microfoane în maşină

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, pentru a strânge probe în dosar unora dintre suspecţi li s-au pus microfoane la birou şi în maşină.

În acelaşi dosar sunt cercetate alte 16 persoane fizice şi juridice. Printre acestea se numără şi Vasile Astărăstoae, rectorul UMF, fiica acestuia, Daniela, prorectorul UMF Dragoş Pieptu şi cinci angajaţi ai Ministerului Comunicaţiilor.

Citiţi şi:

Scandal de corupţie la UMF. 19 angajaţi sunt suspectaţi de fraudă cu fonduri europene. Rectorul a ajuns la spital cu tensiunea ridicată UPDATE

Şefa de la UMF acuzată de corupţie a făcut tranzacţii imobiliare de sute de mii de euro. Vezi ce salariu are!

Druguş, Ciureanu şi Pughin au fost reţinuţi marţi de DNA, care a propus şi arestarea celor trei. Dosarul a ajuns la Tribunalul Iaşi, dar ieri magistraţii au constatat că nu sunt competenţi şi au trimis dosarul la Curtea de Apel Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite