Compania de soluţii IT, Endava, şi-a inaugurat sediul de la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inaugurarea sediului Endava la Iaşi
Inaugurarea sediului Endava la Iaşi

Cu această ocazie, a fost dată în folosinţă şi prima clădire din cadrul ansamblului rezidenţial Palas, construit de Iulius Group. Compania a închiriat 1.200 de metri pătraţi şi a amenajat spaţii pentru birouri.

Până la sfârşitul anului, compania va angaja 50 de ieşeni, urmând ca în 2011 să mai angajeze 100 de persoane. „Iaşiul este un oraş cu potenţial mare de dezvoltare, un centru It important unde găsim profesionişti cu experienţă şi un centru universitar“, a spus Valentin Metzger, director executiv Endava România.

Iaşi: Clădirile de la Palas, la un pas de demolare

Cel mai mulţumit de acest eveniment a fost primarul Gheorghe Nichita, care nu a omis să amintească beneficiile asocierii cu Iulius Group.

„Parteneriatul dintre Primărie şi Iulius Group pentru construcţia complexului Palas începe să îşi arate roadele, astăzi inaugurându-se prima clădire de birouri care va fi noul sediu din Iaşi al companiei Endava“, a spus primarul.

Citeşte şi:

Patronii din IT caută studenţi programatori

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite