Colecţia "Rahan", cadoul ieşenilor pentru cei mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii au cumpărat de dimineaţă primul număr al celebrei reviste, împreună cu ziarul „Adevărul“, pentru a-l dărui celor mici de 1 iunie.

Ieşeanca Alina Mihăileanu (35 de ani) le-a cumpărat azi-dimineaţă primul număr din Colecţia „Rahan“ celor doi copii ai săi, Ionuţ şi Marius. Cei doi băieţi au primit  revista cadou pentru ziua de 1 iunie. „Mi-a plăcut foarte mult acest gen de revistă, abia aşteptam în copilărie să o răsfoiesc. Sper să-i molipsesc şi pe băieţii mei“, a afirmat  Alina Mihăileanu.

„Rahan“, aşteptat la Piatra

Părinţii au fost primii la chioşcurile de ziare dimineaţă fiindcă au dorit să le facă o surpriză celor mici şi să le cumpere de ziua lor primul număr din revista cu benzi desenate.

Află mai multe despre concurs:

Rahan te trimite în Africa

„Am un băieţel de trei ani şi vreau să-i iau întreaga colecţie. Îmi aduc aminte de vremurile în care eram eu copil şi ne  trângeam toţi prietenii în scara blocului ca s-o «devorăm» şi să fim alături de el în aventurile prin junglă. Eroul nu se compară cu niciunul din  personajele de acum“, a spus inginerul Corneliu Tofan. Şi sucevenii au făcut cozi la tarabe de la prima oră pentru a prinde primul exemplar din „Rahan“.

Cititorii fi deli vor fi premiaţi cu excursii

„Au venit şi au stat la coadă de pe la 7.30. Nu aveam primită nici presa. Le-am dat imediat pe toate. Am oprit unul pentru nepoţica mea de 4 ani, să i-l duc de ziua ei“, ne-a spus Constantin Frasiniuc, vânzător de ziare.

Revista de benzi desenate va apărea în fiecare zi de marţi, iar preţul va fi de 7,95 lei, împreună cu ziarul „Adevărul“. Cititorii vor primi pe lângă revistă şi un plic cu instrucţiuni scrise pentru concursul care are drept premii 15 excursii în Africa.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite