Cearta pe studii lasă Aeroportul din Iaşi fără banii europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii judeţeni au refuzat astăzi să deblocheze proiectul de modernizare a Aeroportului Iaşi şi să permită accesarea cât mai rapidă a fondurilor europene.

Aeroportul Iaşi, tăiat de la porţia Uniunii Europene

Aleşii nu au fost de acord să prindă în buget bani pentru întocmirea a două studii de fezabilitate care ar trebui să stea la baza cererii de finanţare. Astfel, reprezentanţii CJ doresc să facă un studiu pentru modernizarea şi lărgirea la 2.100 de metri a pistei actuale şi un altul pentru construcţia unei noi piste de 3.000 de metri.

„Simirad minimalizează importanţa proiectului Aeroportului şi vine cu proiecte minore. Ne-am săturat de acest joc cu studiile de fezabilitate. Vrem unul pentru o pistă de 3.000 de metri şi vom vota acest lucru", a spus Cristian Stanciu, consilier judeţean.

Ieşenii, condamnaţi la mega-investiţie din bani publici. Aeroportul nu poate fi realizat din fonduri europene, ci din cele ale judeţului

Şefii judeţului au obţinut prelungirea termenului de accesarea a fondurilor de 40 de milioane de euro pentru luna octombrie. „Sunt din ce în ce mai puţine şanse să obţinem fonduri europene pentru că se opun sabotorii. Consilierii fac totul pentru a contracara orice iniţiativă pentru dezvoltarea Aeroportului şi se refuză bani europeni, metoda cea mai la îndemână", a spus Constantin Simirad.

În timp ce aerogara ieşeană riscă să rămână în paragină, aleşii au respins ieri şi externalizarea serviciilor de handling. Conducerea Aeroportului a cerut încredinţarea unui privat a activităţilor de bază a aerogării, precum cele de verificare a biletelor şi documentelor de călătorie, înregistrarea bagajelor, încărcarea lor, sau operaţiunile de zbor, dirijarea şi întreţinerea aeronavelor.

„Noi am rămâne doar cu securitatea, infrastructura şi serviciile de urgenţă. Este un serviciu de bază, cu o contabilitate separată pe care l-am finanţat anul trecut cu 1,3 milioane de lei, veniturile fiind de doar 900.000 de lei", a spus Gheorghe Corjăuţanu, directorul Aeroportului.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite