Ce-l roade pe şeful Consiliului Judeţean Iaşi: „Vicepreşedinţii se închid cu secretarele în birou“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă rundă de circ la Consiliul Judeţean Iaşi. După ce s-au acuzat reciproc de corupţie şi abuz în serviciu, ofensele între demnitarii de la conducerea judeţului au căpătat o nouă turnură. Şeful CJ i-a acuzat pe cei doi vicepreşedinţi că nu au o relaţie strict profesională cu secretarele lor.

Din cauza conflictelor dintre şeful CJ şi cei doi vicepreşedinţi, Constantin Adăscăliţei şi Victor Chirilă, aceştia din urmă au rămas fără secretare, maşini de serviciu şi fără telefoanele de serviciu. Drept urmare, demnitarii şi-au adus propria secretară, o tânără voluntară de 23 de ani, care este simpatizantă USL.

La auzul noii colaborări, Constantin Simirad a afirmat ironic: „Mai degrabă, la ei în birouri ar trebui montate din nou camerele video decât secretarele. Sunt invidios pe ei. Sunt tineri, vânjoşi şi se închid în birouri cu secretarele".

Aflaţi în război cu şeful CJ încă de când au descoperit cele două camere de supraveghere montate de procurorii anticorupţie în birourile lor, vicepreşedinţii îl acuză în continuare pe Simirad de implicare în monitorizarea activităţii.

„Eu cred ca el este cel invidios. Nu are decât să mai monteze o dată camerele respective şi să dea filmul înapoi să vadă că aici s-au făcut doar lucruri concrete şi nu am avut nimic de ascuns", a spus Chirilă.


UPDATE Scandal cu spioni la Consiliul Judeţean Iaşi. DNA revendică microfoanele din perete (FOTO şi VIDEO)
„El practic se limitează la acest tip de hărţuire prin centraliste, cu verificare zilnică a agenţilor de pază a personalului de serviciu şi prin transmiterea unei stări de acest gen în instituţia pe care o conduce, dar totul a culminat cu tăierea telefonului",
a spus Adăscăliţei.  

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite