Casa anti-cutremur, inventată de ieşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa rezistentă la cutremur
Casa rezistentă la cutremur

Alexandru Stănilă, profesor la Universitatea „Gh. Asachi“, coordonează un grup de tineri cu sprijinul cărora a proiectat casa rezistentă la mişcările seismice

Ideea de a face o casă rezistentă la cutremure i-a venit profesorului ieşean în urmă cu 34 de ani, chiar în timpul devastatorului seism din 1977. „Ca tânăr inginer, am prins cutremurul din ’77 la Brăila, pe şantierul la care fusesem repartizat. Lucram la construcţia Spitalului Judeţean şi atunci am putut observa cum «dansează» un camion plin cu beton, corpul spitalului, cu parter şi şapte etaje, şi o macara-turn. Deloc afectat a fost camionul, care se deplasa înainte şi înapoi sau la stânga şi la dreapta. După ani de la acel moment, am pus în practică proiectul“, explică profesorul.

Ieşenii care „creează“ cutremure în laborator (VIDEO, GALERIE FOTO)
Sistemul de suspensii care permitea maşinii de mare tonaj să nu se răstoarne a constituit punctul de plecare pentru invenţia dascălului ieşean. Locuinţele pe care acesta le-a proiectat se bazează pe un sistem de piramide care le conferă „imunitate“ la orice tip de cutremur. „Structura pentru locuinţele individuale este metalică, având ca suport o piramidă sau un grup de piramide. Structura aceasta poate fi îmbrăcată cu panouri prefabricate multi-strat şi tâmplărie metalică sau PVC, depinde ce vrea cel care doreşte să-şi construiască această casă“, explică profesorul.

Cel mai sigur bloc din România a fost construit la Iaşi. Vezi despre ce imobil este vorba (UPDATE, FOTO)
Alexandru Stănilă şi-a conceput invenţia ca un punct de sprijin în special pentru cei care locuiesc în zone des afectate de seisme. 


500 de euro metrul pătrat


Competitivitatea proiectului realizat de profesorul ieşean constă şi în preţul deloc piperat al construcţiei. Conform acestuia, o casă rezistentă la cutremur finalizată costă doar cu 5-7% mai mult faţă de o locuinţă obişnuită.


„Preţul final de construcţie este de 500 de euro pe metrul pătrat“, spune profesorul Stănilă. Cu toate acestea, până acum, invenţia profesorului a supravieţuit numai pe bază de promisiuni. Din anul 2001, de când a început să facă primele calcule cu privire la inovaţia pe care voia s-o introducă pe piaţă, propunerile pentru o investiţie mai mare au rămas doar la stadiul de discuţii. „Nu poţi face aşa ceva decât cu un investitor serios. Noi aşteptăm investitori pentru lansarea în producţia de serie, în special pentru export“, mai spune Stănilă, care a terminat proiectul în acest an. Sistemul de protecţie pe care îl oferă construcţia permite ca la un cutremur de magnitudini mari să intre în acţiune sistemul anti-seismic.


Cum funcţionează


„Din acel moment, structura construcţiei nu se mai încarcă cu sarcină seismică. Sistemul de protecţie este realizat din părţi componente, amortizoare şi arcuri, similare celor de la camioanele de mare tonaj“, explică Stănilă. Concret, în cazul unui cutremur mai mare, casa se transformă într-un camion greu care se deplasează pe un teren accidentat, toate sarcinile fiind preluate de sistemul de suspensie. „Având o arhitectură foarte atractivă, clădirea poate primi cu succes orice destinaţie“, spune şi Vlad Lupăşteanu, doctorand.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite