Burse de lux pentru studenţii care vor să afle lucruri neştiute despre bere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie din Bucureşti le oferă studenţilor din Iaşi şansa de a primi câte o bursă în valoare de 18.000 de euro pentru a face studii de cercetare cu privire la această băutură. În prezent sunt vacante două locuri.

Studenţii din Iaşi au ocazia să câştige o bursă în valoare de 18.000 de euro la Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie din Capitală, inaugurat în luna martie a acestui an.

Condiţia esenţială este ca tinerii să fie ori studenţi în ani terminali, ori masteranzi, doctoranzi sau post-doctoranzi.

12 beneficii ale berii prezentate la Iaşi. Vezi cât trebuie să bei ca să nu faci burtă

Doi cursanţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa" din Iaşi (UMF) şi-au exprimat deja intenţia de a aplica pentru aceste burse. „Vor fi două sau trei burse de cercetare în domeniul efectelor consumului moderat de bere. Valoarea bursei, 18.000 de euro, este echivalentul unui salariu pe un an al unui masterand din străinătate", spune Adrian Covic, prorector pentru programe de cercetare ştiinţifică din cadrul UMF Iaşi.

Carnea de porc şi ţuica, nelipsite de pe mesele zilnice ale ieşenilor

Înscrierea se face până pe 31 mai, iar formularele pot fi solicitate telefonic, la numerele +04 0726 777 137 sau + 04 0723 594 648, prin email, la adresa centru@beresanatatenutritie.ro sau pot fi descărcate online de la adresa www.beresanatatenutritie.ro, secţiunea „Burse de cercetare".

Numele candidaţilor selecţionați vor fi aflate la finalul lunii iulie 2012.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite