Autorul cărţii de poezii cu substrat legionar, un bătrân de 100 de ani închis cinci ani în temniţele comuniste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Ungureanu se arată mirat de scandalul stârnit în jurul cărţii sale, „Păţania lui Somnorilă“, pe care a scris-o în timpul detenţiei în închisorile comuniste şi pe care a dat-o la tipărit în urmă cu câţiva ani, fără să se îngrijească de partea tehnoredactării.

Fostul deţinut politic a fost închis în închisorile comuniste între 1959 - 1964, perioadă în care, printre altele, a scris şi versurile care compun cartea „Păţania lui Somnorilă“. George Ungureanu, ajuns acum la vârsta de 100 de ani, spune că volumul de versuri a fost dat spre tipărire în urmă cu câţiva ani şi că nu s-a ocupat personal de detaliile tehnoredactării, sarcină preluată de Editura Muşatini, acolo unde a fost tipărită lucrarea.

Culmea tupeului: un politician a plătit din bani publici publicarea unei cărţi de poezie legionară pentru copii. Pe copertă apare Zelea Codreanu!

Fotografia de pe coperta cărţii este realizată într-una din camerele casei lui George Ungureanu, iar imaginea liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu, care a stârnit revolta Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului, apare în fundal, printre imaginile înrămate păstrate de câmpulungean încă din tinereţe.

Autorul volumului s-a arătat mirat de faptul că Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel" a criticat apariţia cărţii, despre care spune că promovează „o literatură memorialistică sau destinată tinerei generaţii, având ca mesaj idei şi personaje ale Mişcării Legionare".

„Este o poveste pentru copii despre un motan. Am scris-o în puşcărie. Am dat-o la tipărit în Suceva şi nu m-am mai gândit la ea. Cine s-a supărat, o să-i treacă", a replicat George Ungureanu.

În perioada Statului Naţional-Legionar, George Ungureanu a locuit în Bucureşti unde a ocupat postul de comisar de românizare. Suceveanul a povestit reporterilor „Adevărul" că se ocupa de aprovizionarea fabricilor, avea grijă să fie angajaţi doar români şi să fie adusă doar materie primă din ţară.

Citiţi povestea lui George Ungureanu relatată în exclusivitate de cotidianul „Adevărul“

În 1959, George Ungureanu a fost arestat după ce a stat ascuns timp de şapte ani într-o cămăruţă de la subsolul casei părinteşti din Câmpulung Moldovenesc, acuzat de simpatiile sale legionare.

La 47 de ani, atunci când a fost încarcerat în temniţele Securităţii din Suceava, a fost torturat timp de 400 de zile în „Camera 0", celula rezervată condamnaţilor la moarte.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite