Ani grei de închisoare pentru criminalul din Iaşi care a omorât un adolescent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii de la Tribunalul Iaşi au decis ieri condamnarea la 14 ani a lui Constantin Halidei, ieşeanul care în vara acestui an a ucis fără milă un băiat de 14 ani.

Tragedia s-a petrecut la mijlocul lunii iulie, într-o locuinţă situată pe strada Tudor Neculai. Victima, în vârstă de 14 ani, locuia în aceeaşi curte cu suspectul, într-o altă clădire, împreună cu cei doi fraţi ai săi.

Când cei doi minori au venit acasă l-au găsit pe criminal în curte, bând bere. El i-a invitat să bea împreună cu el, însă a fost refuzat iar cei doi fraţi au intrat în casă şi s-au culcat.

Fratele victimei a declarat că la un moment dat s-a trezit pentru că a auzit zgomote şi l-a văzut pe Halidei cu un topor în mână, murdar de sânge, iar pe fratele său mort pe podeaua camerei.

Potrivit anchetatorilor, Halidei a recunoscut că l-a ucis pe băiat şi a povestit cu lux de amânunte ceea ce a făcut înainte de a-l omorî, însă nu şi-a putut explica gestul.

Decizia judecătorilor ieşeni nu este definitivă, inculpatul având drept de recurs şi apel.

Criminalul din Galata a fost reţinut de procurorii ieşeni

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite