Adrian Loluţă Antrenorul pompierilor ieşeni (PORTRET)
0Adrian Loluţă face parte din lotul naţional al pompierilor. De doi ani antrenează echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Iaşi.
Şase luni pe an se antreează împreună cu colegii săi pentru a ajunge campioni la cele trei probe ale concursurilor profesionale: scara de fereastră, pista cu obstacole şi desfăşurarea de luptă la motopompă.Plutonierul spune că pentru a ajunge la unele performanţe este nevoie de multă muncă. Astfel, deşi în primul an de când a făcut parte din lot s-a clasat cu echipa pe locul nouă, din anul 2007 s-au numărat doar printre campioni, obţinând de două ori locul doi la fazele naţionale ale concursului şi o dată locul trei.
„La Iaşi s-a închegat o echipă foarte bună şi sperăm ca în anul viitor să ieşim pe primul loc“, spune Adrian Loluţă. Din anul 2008 a fost şi antrenorul colegilor săi şi face parte şi din lotul naţional al pompierilor. „Cu lotul naţional am participat la Balcaniada din 2007, unde am obţinut locul II. După ce munceşti şase luni ai o satisfacţie deosebită când ieşi învingător. Păcat că aceste concursuri nu sunt mediatizate îndeajuns“, spune plutonierul.
Profil
Născut. 17 noiembrie 1983, Huşi, judeţul Vaslui.
Studii. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Iaşi.
Familie. Necăsătorit.
Întrebări şi răspunsuri
În ce constau cele trei probe ale concursurilor profesionale?
La scara de fereastră trebuie să alergăm cu o scară pe o anumită distanţă, iar apoi să urcăm până la o înălţime echivalentă cu etajul trei. La pista cu obstacole, patru concurenţi trebuie să alerge cu ştafeta câte 100 de metri. A treia probă e desfăşurarea de luptă la motopompă şi la ea participă şapte concurenţi.
Ce calităţi credeţi că trebuie să aibă o persoană ca să ajungă pompier?
Să aibă condiţie fizică, să fie disciplinat, punctual, responsabil şi în primul rând optimist.
Ce-i place
Plutonierului Adrian Loluţă îi place să facă sport şi să asculte muzică. De asemenea, pompierului îi place foarte mult să vizioneze filme.
Ce nu-i place
Pompierul detestă oamenii care mint. „Nu îmi place să fiu furat şi nici falsitatea oamenilor“, spune Adrian Loluţă.