Grav accident pe drumul judeţean Iaşi-Voineşti. Şapte persoane au fost rănite UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi şi două ambulanţe au intervenit luni, în jurul orei 6.00, la un incident rutier din localitatea Valea Ursului.

Ora 10.20 Potrivit oamenilor legii, şoferul unui autoturism Cielo a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat pe contrasens şi a lovit în plin un microbuz în care se aflau cinci persoane. În urma impactului, persoanele din Cielo au fost grav rănite, pentru scoaterea lor fiind nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare.

Grav accident rutier la Iaşi. Şoferiţa unei maşini de teren a murit după ce s-a izbit într-un autobuz FOTOGALERIE

„Microbuzul aparţine unui bărbat din localitatea Ţibăneşti. Două dintre persoanele rănite din microbuz au refuzat să fie transportate la spital. Ceilalţi cinci răniţi au fost duşi la spital“, a afirmat Anca Vijiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi. În acest caz s-a întocmit dosar penal.

Ora 8.00 Două autoturisme au fost implicate într-un grav accident produs pe drumul judeţean Iaşi-Voineşti. "Şapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale", au anunţat oficialii ISU.

Iaşi: Harta morţii pe şoselele Moldovei. Vezi aici unde au murit cei mai mulţi oameni din nord-estul ţării

În urma impactului a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare. Poliţia a început cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului. Din cei şapte răniţi doi sunt în stare mai gravă. „Unul dintre răniţi este în sala de operaţie, iar un altul este la terapie intensivă“, au anunţat medicii de la Sputalul "Sf. Spiridon".

Vom reveni cu amănunte

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite