CAMPANIE ADS - "HOŢI DE DOI LEI": Au furat o sticlă de whisky ca să prindă curaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri se află în arest din vara anului trecut după ce s-au îmbătat cu băutură furată şi au răpit un taximetrist. Silviano Păţan (22 de ani) şi Nicuşor Marton (29 de ani) au stârnit mânia taximetriştilor din Haţeg după ce au încercat să îi fure maşina unuia dintre ei.

Doi tineri din zona Haţegului concurează în clasamentul hoţilor „de doi lei”, pentru un loc de top, după ce au fost protagoniştii unei întâmplări în urma căreia s-au ales cu dosare penale pentru mai multe infracţiuni, comise fără niciun sens, într-o singură zi.

Trafic cu ouă de dinozaur şi carapace de broască preistorică, furate din siturile paleontologice

Audieri tensionate la Judecătoria Deva, în procesul pentru traficul comorilor dacice

În luna august a anului trecut, Silviano Păţan, de 22 de ani, şi Nicuşor Marton, de 29 de ani, au încercat să îşi potolească setea de adrenalină cu o sticlă de whisky, pe care au furat-o de pe rafturile unui bar.

Băutura, prea tare

Hunedorenii s-au urcat apoi într-un taxi şi au plecat să se plimbe pe ruta Haţeg - Petroşani, bucurându-se de prada ameţitoare. După ce au consumat băutura, hoţii şi-au vărsat nervii pe şoferul taxiului.

L-au lovit şi l-au silit să coboare din autoturism, apoi Păţan s-a urcat la volan şi a pornit într-o cursă nebunească, deşi nu avea permis de conducere. „Pe şosea au fost mobilizate mai multe echipaje de poliţie, care au format filtre şi i-au oprit în trafic pe cei doi tineri. Aceştia au fost reţinuţi pentru furt calificat şi tâlhărie. Şoferul era vizibil ameţit de alcool”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Necazurile hoţilor nu au fost nici pe departe încheiate. Potrivit unor surse, mai mulţi taximetrişti i-au aşteptat la secţia de poliţie şi i-au luat la bătaie. Silviano Păţan şi-a fracturat braţul în timpul altercaţiei.

Cei doi tineri se află în arest şi riscă, pentru faptele lor, până la 15 ani de închisoare. Singurul lucru cu care s-au ales de pe urma furtului au fost cele câteva pahare de whisky băute în goana maşinii.

Whisky-ul furat i-a trimis în închisoare

Silviano Păţan şi Nicuşor Marton se află în arest preventiv din data de 29 august 2010. Ei sunt judecaţi la Haţeg, pentru furt calificat şi tâlhărie. Păţan este acuzat şi de conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului. Cei doi au cerut în mai multe rânduri instanţei să fie lăsaţi în libertate, însă faptele comise de aceştia sunt considerate prea grave, pentru a le fi îndeplinite doleanţele.

Tinerii acuzaţi că au furat sticla de whisky au fost cercetaţi şi pentru jefuirea taximetristului.
Bogdan Niţu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite