UPDATE ÎNŞELĂCIUNE: „Mă acuză că i-am minţit bărbatul pentru că e geloasă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Vlad, hunedoreanca din satul Cinciş acuzată de o consăteancă de înşelăciuni cu ajutorul cuponului de pensie, se apără şi spune că este nevinovată. Femeia susţine că, într-adevăr, a scos bani de la C.A.R. cu un cupon de pensie al unui vecin, însă bărbatul ar fi ştiut acest lucru în momentul în care i-a împrumutat dovada că e pensionar.

Elena Vlad spune că Maria Băran, fosta soţie a bărbatului care i-a împrumutat cuponul de pensie, este o fire foarte geloasă şi din această cauză o acuză de înşelăciune. Femeia susţine că nu a cerut niciun cupon pentru a cumpăra mâncare mai ieftină, ci pentru a face un împrumut la C.A.R., lucru pe care i l-a spus lui Sandu Băran.

ÎNȘELĂCIUNE: Cum să iei țeapă împrumutând vecinei cuponul de pensie

Mişmaşuri cu ajutorul cuponului de pensie: încă o hunedoreancă din Cinciş are poprire pe pensie

El ştia ce vreau să fac, singur mi-a dat cuponul, însă m-a atenţionat să nu afle nevasta-sa. Acum, că a ieşit totul la iveală, ea e geloasă şi crede că eu am o relaţie cu el. D-aia face scandalul ăsta”, a declarat Elena Vlad.


Hunedoreanca susţine că dacă ar fi avut nevoie de alimente mai ieftine s-ar fi dus singură, cu carnetul său de membru C.A.R., şi le-ar fi cumpărat. Atât ea, cât şi soţul său cotizează la C.A.R. „Speranţa” Hunedoara de aproape şapte ani.


În ceea ce priveşte neconcordanţa dintre datele de pe buletinul de identitate al lui Sandu Băran şi cele de pe angajamentul de plată pe care apare numele lui, Elena Vlad spune că, şi de data aceasta, ea nu are nicio vină. „Prima dată m-am dus la C.A.R. doar cu cuponul de pensie, însă mi s-a spus că e nevoie şi de buletin. M-am întors la Sandu, însă el nu mi-a dat buletinul, ci mi-a scris pe o hârtie seria şi numărul. De unde să ştiu eu că ce mi-a dat pe foaie nu coincide cu ce e în buletin?”, a adăugat femeia.


Hunedoreanca recunoaşte că Sandu Băran nu este singurul consătean care a girat-o cu datele de pe buletin scrise pe o hârtie, în aceeaşi situaţie fiind şi o altă femeie din sat. Amândoi ar fi ştiu însă de intenţiile împrumutului atunci când au dat cupoanele de pensie din mână.

Ea e certată cu o grămadă de lume prin sat. M-a acuzat că din cauza mea i-a dispărut din casă un lănţişor de aur. Zice că bărbatu-său mi l-a dat mie cadou, iar eu l-am amanetat, ceea ce nu e adevărat”, a adăugat Elena Vlad.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite