Deveanul care a învins Poliţia Comunitară: Petru Coşariu a pus pe butuci afacerea parcărilor în locuri nepermise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţii Poliţiei Comunitare nu mai au dreptul să dispună ridicarea maşinilor, din cauza proceselor pierdute. Petre Coşariu este unul dintre hunedorenii care au dat în judecată Poliţia Comunitară Deva, după ce a fost amendat cu 100 de lei pentru parcarea într-un loc nepermis.

Un devean a reuşit în urma unui proces judecat la Tribunalul Hunedoara să trimită o parte dintre atribuţiile Poliţiei Comunitare Deva în ilegalitate. Nemulţumit că s-a ales cu roata autoturismului blocată şi cu o amendă în valoare de 100 de lei, pentru parcare într-un loc nepermis, Petru Coşariu a chemat în instanţă Primăria municipiului Deva, pentru a-şi recupera banii.

Comunitarii nu mai au voie să ridice maşinile parcate în locuri nepermise în Deva

„Am fost amendat de două ori de poliţiştii comunitari, abuziv, consider eu. De aceea, am decis să îi acţionez în instanţă. Prima dată, maşina mi-a fost ridicată din zona spitalului, unde mi-am adus de urgenţă copilul. A doua oară, roţile autoturismului meu au fost blocate pe Bulevardul Iuliu Maniu, iar poliţiştii comunitari mi-au vorbit foarte urât”, povesteşte deveanul.

„În urma deciziei Tribunalului Hunedoara, prin care s-a constatat nelegalitatea unui punct din hotărârea care dă atribuţii poliţiştilor comunitari legate de activitatea de ridicare a maşinilor parcate în locuri nepermise, activitatea respectivă a fost suspendată. Până la 1 ianuarie 2011, când va intra în vigoare legea Poliţiei Locale”, a declarat Cornel Guţu, de la Poliţia Comunitară Deva.

FOTO: Trei ore de circ în centrul Devei l-au scăpat pe Dorel de amenda comunitarilor

Metoda „Ciungul“: 2.500 de lei lunar, leafă din cerşit

Agenţi ai Poliţiei comunitare cu atribuţii nelegale

Magistraţii Tribunalului Hunedoara şi-au motivat astăzi decizia prin care au constatat nelegalitatea unui punct din hotărârea Consiliului Local Deva, prin care agenţii poliţiei comunitare au primit dreptul de a dispune blocarea roţilor sau ridicarea maşinilor care sunt parcate în locuri nepermise.

„Instanţa a admis, în parte, excepţia de nelegalitate invocată din oficiu de Judecătoria Deva şi a constatat nelegalitatea articolului 3 din HCL Deva nr.505/2008, precum şi a articolelor 9 şi 13 din Regulamentul privind reglementarea activităţii de imobilizare a roţilor”, a precizat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Potrivit magistraţilor, prevederile hotărârii de consiliu local au intrat în neconcordanţă cu legislaţia rutieră, prin care doar agenţii de poliţie aveau dreptul de a constata şi amenda pe şoferii care parchează în locuri nepermise.

Devenii, invitaţi să reclame "abuzurile comunitarilor"

Petru Coşariu, şoferul care a dat în judecată Poliţia Comunitară, pentru că i-au fost blocate roţile maşinii, îi invită pe ceilalţi şoferi lăsaţi fără autoturismele parcate pe străzile Devei să facă acelaşi lucru. “Fac apel la toţi devenii care au avut roţile maşinilor blocate sau autoturismele ridicate abuziv de pe străzi să cheme în instanţă Poliţia Comunitară”, spune deveanul.  Deocamdată, însă, Judecătoria Deva nu s-a pronunţat în procesul intentat de către Petru Coşariu, judecarea cauzei fiind suspendată în prezent.

Până în prezent, proprietarii autoturismelor ridicate de pe străzile municipiului Deva plăteau o taxă de 300 de lei pentru recuperarea maşinilor aduse în parcul auto. Potrivit informaţiilor de până acum, zilnic poliţiştii comunitari ridicau în medie patru-cinci maşini. Dacă facem un calcul simplu aflăm că în cele aproximativ 18 luni în care serviciul de ridicare a maşinilor parcate ilegal a funcţionat s-au încasat prin amenzi şi taxe de recuperare aproximativ 150.000 de lei.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite