Statul român obligat de CEDO să plătească sute de mii de euro din cauza unui teren din Zona Liberă Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona Liberă Giurgiu (foto arhivă)
Zona Liberă Giurgiu (foto arhivă)

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărât la începutul acestei săptămâni ca România să plătească firmei Granitul daune de 500.000 de euro. Firma a acuzat statul român că a fost deposedată abuziv de un teren foarte valoros pe care la mijlocul anilor ’90 a fost înfiinţată Zona Liberă Giurgiu.

Compania „Granitul”, moştenitoare a celebrei societăţi înfiinţate în vremea regimului comunist, s-a plâns instanţei europene după ce, în ţară, atât Curtea de Apel cât şi Curtea Supermă a dat dreptate statului român.

Reprezentanţii companiei au dat în judecată statul român după ce, în 1996, printr-o decizie de Guvern, aceasta a pierdut un teren valoros care a fost trecut în proprietatea statului (teren pe care, ulterior, a fost ridicată Zona Liberă Giurgiu) fără să primească niciun fel de despăgubire.

Deşi a solicitat daune de un milion de euro, societatea va trebui să se mulţumească cu jumătate din această sumă. Totuşi, dacă în termen de trei luni, Guvernul României nu va cădea la pace cu reprezentanţii Granitul, despăgubirile ar putea ajunge la un milion de euro.

Citeşte mai multe despre acest subiect AICI

Zona Liberă Giurgiu s-a înfiinţat prin HG 788/1996, în scopul promovării schimburilor internaţionale şi al atragerii de capital străin pentru introducerea tehnologiilor noi, precum şi pentru sporirea posibilităţilor de folosire a resurselor economiei naţionale.

Aceasta se întinde pe 160 de hectare, mai mult de trei sferturi din suprafaţă fiind neocupată. Din câteva mii de angajaţi, câţi erau în urmă cu cinci ani, aici mai lucrează, atât în administraţie, cât şi la societăţile comerciale care îşi mai desfăşoară activitatea, doar puţin peste o mie de persoane.

Giurgiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite