Acţiune de ecologizare după petrecerea cu spumă şi fete urcate pe cuburi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După cele două petreceri organizate la ştrandul municipal în care mai multe animatoare au încins atmosfera cu dansuri provocatoare, tinerii liberali giurgiuveni pregătesc o acţiune de ecologizare în zona cetăţii lui Mircea cel Bătrân.

UPDATE: Preşedintele TNL Giurgiu, Emil Epure, susţine că cele două petreceri ale tinerilor liberali care au ţinut prima pagină a ziarelor electronice au promovat buna dispoziţie şi decenţa.

Acesta susţine că astfel de evenimente vor deveni tradiţionale în verile următoarer, petrecerea cu spumă de sâmbătă fiind însă ultima din acest an.

„S-a terminat vacanţa, se termină şi petrecerile. În plus nu ne mai ajută nici timpul. Săptămâna viitoare vom organiza o acţiune de ecologizare a zonei din jurul Cetăţii lui Mircea cel Bătrân. Vrem să arătăm că nu ştim numai să ne distrăm ci şi să muncim. Sunt curios câte ziare vor scrie de data aceasta despre noi” a declarat astăzi pentru ADS Giurgiu preşedintele TNL Giurgiu, Emil Epure.

Acesta a spus că la petrecerea din 13 august au participat aproximativ 800 de giurgiuveni, cea mai mare parte a acestora fiind membri TNL.

„La petrecere au fost membri TNL şi invitaţi. Acele fete nu sunt membre ale partidului nostru şi nu au venit la ştrand să facă politică” a mai spus Emil Epure.

Preşedintele TNL Giurgiu nu a ezitat să îi taxeze pe omologii lor de la TDL, care acum două săptămâni au avut o petrecere asemănătoare în urma cărora mai mulţi pomi din municipiu au fost vandalizaţi. „Toată lumea ne-a acuzat că am fost semi-dezbrăcaţi. Cum ar trebui să arătăm când mergem la ştrand?! Măcar noi am ieşit în evidenţă cu fete frumoase nu cu pomi rupţi” a încheiat Emil Epure.

După ce luna trecută, câteva sute de tineri, cea mai mare parte a lor membri ai Tineretului Naţional Liberal (TNL) Giurgiu, s-au distrat pe cinste la ştrandul din apropierea Portului în cadrul unei petreceri exclusiviste, sâmbătă 13 august, tinerii au “comis-o” din nou. O petrecere cu spumă şi fete în costume de baie dansând pe cuburi a încins atmosfera.

Tinerii din Partidul Naţional Liberal Giurgiu ies din nou în evidenţă printr-o petrecere în care spiriritele încinse s-au stins cu spumă la ştrandul municipal. 800 de petrecăreţi s-au dezlănţuit şi s-au înscris la concursurile amuzante organizate de TNL printre care o competiţie de sărituri trăsnite, jongherii cu mingea, karaoke şi chiar concursuri de cultură generală.

La inedita petrecere au participat şi 60 de tineri liberali europeni din ţări precum Marea Britanie, Cehia, Italia sau Bulgaria.Aceştia se află într-o vizită prin toată Europa şi întâmplarea a făcut ca aceştia să se afle ieri în Giurgiu fiind invitaţi la petrecerea TNL Giurgiu. Petrecerea s-a desfăşurat între orele 10.00 şi 19.00 şi scopul lor, spun cei din interior, a fost să demonstreze că ştiu să se distreze civilizat.

"Am vrut să arătăm că noi, tinerii de la TNL, ştim să ne distrăm şi fără să rupem copaci, coşuri de gunoi sau să spargem parbrize, aşa cum au făcut tineri de la alt partid. Ei au minţit atunci şi au dat vina pe noi dar cine ne cunoaşte ştie că noi nu ne pretăm la aşa ceva şi că mereu ne distrăm civilizat. Au fost multe concursuri cu premii, concursuri decente, niciunul cu sânii goi sau topless", a declarat unul dintre participanţii la petrecere.

VEZI AICI Prima petrecere SEXY a celor din TNL Giurgiu

Sute de tineri au privit extaziaţi dansul fierbinte al blondelor care au dansat pe cuburi fără să se sfiască de asistenţă. Distracţia tinerilor petrecăreţi a apărut într-un filmuleţ postat pe site-ul cotidianului giurgiuveanul.ro.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite