Eugen Chebac este cel mai bogat dintre aleşii locali. Preşedintele CJ preferă Jeepurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac, ocupă, de departe, primul loc în topul celor mai bogaţi şefi din administraţie. Veniturile şi averea îi asigură un trai lipsit de griji.

Vilă, apartament, terenuri, maşini, acţiuni


Potrivit declaraţiei de avere, Eugen Chebac, înregistrează, anual, venituri de 62.931 de lei (salariu şi alte drepturi conexe) pentru exercitarea funcţiei de conducere a CJ Galaţi. Împreună cu soţia sa, deţine un teren cu suprafaţa de 1.000 de metri pătraţi, un apartament în Galaţi, de 52 de metri pătraţi, un altul în Braşov, de 104 metri pătraţi şi o casă de 238 de metri pătraţi.

FOTOGALERIE

Click pe fotografii pentru a vedea care sunt cei mai bogaţi aleşi

image

Şeful CJ are două maşini de teren, o Kia Sorento din anul 2005 şi un Land Rover, din 2002. Prima a intrat în posesia sa, prin preluarea unui contract leasing, iar cel ce-a de-a doua prin cumpărare. În anul 2008, preşedintele CJ şi-a vândut un apartament de 80.000 de euro şi un garaj de 11.790 de euro. Chebac mai are un depozit, în valoare de 62.757 lei. Conform declaraţiei de interese, şeful CJ deţine acţiuni la două societăţi comerciale, SC Drobeta Port SA (acţiuni în valoare de 9.900 lei) şi SC Docuri SA (acţiuni în valoare de 20.450 lei).

Neculina Chebac, soţia preşedintelui CJ, conferenţiar, încasează de la Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi, un salariu de 54.543 lei (pe an).

„Declaraţia de avere reflectă activitatea depusă de mine în peste 40 de ani de carieră. Nu sunt eu în măsură să apeciez dacă cele ce le deţin se înscriu în categoria averilor mici sau mari ", ne-a declarat preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac.

CITIȚI ȘI:

Baronul local Eugen Durbacă este un patriot convins. Cea mai mare avere: bătrâna Dacie 1310

Eugen Chebac este cel mai bogat dintre aleşii locali. Preşedintele CJ preferă Jeepurile

Primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae nu are grija zilei de mâine. Vezi aici ce conturi în bancă are edilul

Mircea Răzvan Cristea, viceprimarul Galaţiului, este un adevărat colecţionar de maşini şi de firme

Viceprimar modest. Nicuşor Ciumacenco se bazează pe moşteniri şi dinţii altora

Fostul prefect, Cosmin Păun era unul dintre cei mai săraci oameni din administraţie. "Sunt un om foarte bogat pentru că am doi copii"

La Consiliul Judeţean se câştigă bine. Vezi ce avere are vicepreşedinta CJ Galaţi

Cel mai sărac director. La AFDJ se câştigă mai prost decât în mediul privat!

Şeful Direcţiei Generale a Finanţelor Publice e tare-n case de vacanţă. Vezi aici ce avere are Onica

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite